o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

surori duioase ca d-ta care s[-=i piard[ vremea pentru ei =i
favoarea astral[ ca sora s[ fie prietena unui nepot al profesorului
respectiv.
+i, privindu-i pe amândoi cu aer de complicitate, întinse
Verei „oracolul“ cu vorbele:
– Cred, domni=oar[, c[ de-acum încolo ai dep[=it vârsta
albumelor =i „oracolelor“ =i ai intrat în epoca sentimentelor
tr[ite.
Spunând aceasta, îi privi iar[=i cu complicitate =i cu un zâmbet
cu atât mai fioros cu cât se silea s[ fie amabil =i galant.
Vera mul\umi din ochi, ca un copil iertat dup[ admonestare,
=i ridic[ spre Jim ochi recunosc[tori, nu se =tie dac[
pentru favoarea ob\inut[ sau pentru c[ fusese presupus[
prieten[ a lui. Acesta, profitând de situa\ie, o prinse de bra\,
o împinse încet pe u=[ =i o conduse pân[ la mica ma=in[, în
care îi f[cu semn s[ se urce. Apoi se sui =i el al[turi =i, aprinzând
motorul, porni pe poart[ afar[, spre panica tovar[=ei.
– Unde s[ te duc? întreb[ Jim, st[pân de acum pe sine =i
cu sentimentul unei autorit[\i indiscutabile, dedus[ din îns[=i
lipsa de reac\ie a fetei. Unde stai?
– Nu e nevoie! M[ duc =i pe jos, protest[ Vera. Stau pe
str. Polon[.
Jim p[ru preocupat numai de pilotarea ma=inii =i nu
scoase cât[va vreme nici o vorb[. Trecu prin Pia\a Sf. Gheorghe,
pe la Universitate, o lu[ pe lâng[ Lido =i intr[ în Doroban\i.
Vera =edea ghemuit[, cu genunchii dezgoli\i aproape
de b[rbie din cauza îngustimii locului, =i arunca din când
în când o privire furi=[ c[tre Jim, scuturându-=i pletele lucii =i
bretonul =i umflându-=i sub\irile n[ri.
– Ia spune-mi – întreb[ Jim când intrar[ pe Roman[ –
ce-ai zis de mine atunci în tren?
Vera l[s[ capul în jos, aproape ru=inat[.
– A\i fost foarte îndr[zne\ =i am plâns în urm[ de necaz.
Dar fiindc[ avea\i ceva distins în purtare, mi-am închipuit c[
nu sunte\i un... r[uf[c[tor de rând =i v-am... iertat.
CARTEA NUNÞII
93