o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

G. C ÃLINESCU
– Jim, sunt foarte fericit[ de ce-mi spui, e=ti dr[gu\ cu
mine ca întotdeauna, =i, s[rutându-l repede pe obraz, ca o
adev[rat[ fiic[ de vienez, s[ri jos din ma=in[.
Jim r[mase perplex, ca-n fa\a unui oracol al Pitiei de la
Delfi. S[rutarea Dorei nu era mai descifrabil[ ca zâmbetul
enigmatic al Lolei. Întoarse vorbele pe toate fe\ele, supunându-le
unui riguros control logic, dar sufletul îi era iritat =i
îndoit.
„M[ iubesc cumva fetele astea =i nu mi-am dat seama
pân[ acum? (N-ar fi cu neputin\[.) +i dac[ e a=a, cine dintre
ele, Dora sau Lola? Dar eu pe cine a= putea iubi? Pe Lola sau
pe Dora?“ Muncit de aceast[ dilem[, Jim ajunsese în ne=tire
cu Peugeotul s[u la Arcul de Triumf.
Când, în sfâr=it, pe întuneric debarc[ în fa\a casei din
Udricani, tanti Magdalina îl lu[ de la poart[:
– Aide, frate, c[ te-a=teapt[ Popescu cu masa! Vrea s[
te-ntrebe de Kemal-pa=a.
70