o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

pâlnia de raze a becurilor se vedea c[derea alb[ a fulgilor de
z[pad[. Când intr[ pe =osea, în cap[tul din dreapta al primului
rond i se p[ru c[ z[re=te o siluet[ cunoscut[. Cl[tinarea
lampionului electric descoperi un cap mic, cu basc, vârât într-un
guler mare de astrahan alb. „Vera, tres[ri Jim. Ce caut[ ea aci,
la ora asta?“ Se d[du jos din ma=in[ =i se îndrept[ spre ea.
– Vera, ce faci tu aici noaptea? Scuturat[ de un scurt circuit
de tremur, cu bascul =i umerii albi de z[pad[, fata izbucni
într-un plâns amar, de copil oropsit.
– De ce plângi? Ce a=teptai aici ?
– Pe tine – suspin[ ea – n-ai spus tu c[ vii la 6?
Jim r[mase consternat de uitarea lui, =i un fior cald, indicibil
de simpatie îi dilat[ pieptul. O idee brusc[ îi str[fulgera
ca un far sufletul, incon=tient pân[ atunci de dorin\ele lui.
Lu[ pe fat[ de bra\, o urc[ în ma=in[ =i-i =terse ochii =i nasul,
precum =i promoroaca ce i se a=ezase pe gene.
– Vera – întreb[ el emo\ionat – tu m[ iube=ti?
– Da! izbucni ea în plâns, sorbindu-=i micul nas înghe\at.
– Atunci vrei s[ te iau de nevast[ ?
Aceast[ întrebare banal[ i se p[ru solemn[ =i mi=c[toare
în cel mai înalt grad. Vera, vârându-=i b[rbia în piept =i suspinând
mereu, r[spunse:
– Vreau!
– Cui trebuie s[ te cer? întreb[ Jim.
– Mamei! îngân[ mai potolit[, dar incredul[ Vera.
– Atunci s[ mergem.
– Unde?
– La mama!
– Acuma? zise speriat[ fata.
– Dar când, peste un secol?
+i-n vreme ce Vera prindea pe Jim de bra\ =i-=i mângâia
cu recuno=tin\[ fa\a de um[rul lui, acesta, înfigând mâinile
în volan, strig[ victorios: „Avanti!“ =i porni cu ma=ina pe
=oseaua alb[ de z[pad[ =i de lumina mi=c[toare a becurilor.
CARTEA NUNÞII
145