o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

G. C ÃLINESCU
156
aci e o fotografie de când eram în =coal[... eram în cursul
inferior atunci...
Jim privi =i v[zu o feti\[ mic[ în =or\ cadrilat, cu p[rul
lung pân[ la umeri =i cu ciorapi scur\i... o miniatur[ mai
vis[toare =i =tears[ a Verei de acum... într-o alt[ fotografie se
vedeau un ofi\er osos =i mare ca un urs =i o femeie brun[,
frumoas[, foarte asem[n[toare cu Vera, de=i obosit[ la fa\[.
„Cine-i?“ întreb[ el din ochi.
– Este o sor[ a mea m[ritat[ din Arad... de unde m[
întorceam atunci când m-am întâlnit cu tine în tren.
Faptul de a cunoa=te al\i oameni de care avea s[ fie socotit
legat în curând pl[cea lui Jim ca o c[l[torie f[r[ destina\ie
hot[rât[.
– Uite, vezi desenul [sta? continu[ Vera. Ce zici?
Jim v[zu un animal nedeslu=it, între pisic[, purcel =i câine,
cu fund[ la gât, dar, prudent, zise:
– E foarte frumos! îmi place!
– Asta eu l-am f[cut! declar[ mândr[ Vera, sco\ând vârful
limbii afar[ =i leg[nându-se pe loc.
Apoi îi ar[t[ fotografiile de vedete, albumurile de =coal[,
inelele, dantelele pe care le lucra, se îmbr[c[ cu uniforma de
=coal[, care o f[cea =i mai dulce, acum, c[ fa\a îi era u=or fardat[,
=i apoi, dezam[git[, se a=ez[ pe marginea patului, m[rturisind:
– Nu mai am ce s[-\i ar[t!
Jim se a=ez[ =i el lâng[ ea =i începur[ s[ se priveasc[
zâmbind unul pe altul. Nu =tiau ce s[-=i spun[, dar erau
amândoi ame\i\i de o be\ie suav[ de puritate =i confesiune.
– Vera – zise Jim, cuprinzând pe fat[ pe dup[ umeri =i
l[sându-=i capul peste vârtejul p[rului ei parfumat – de aci
încolo vom fi totdeauna împreun[, ca acum, =i nu vei mai
plânge a=teptându-m[! Zicând acestea, îi r[sturn[ p[rul peste
cap =i o privi în ochi: Cum sunt ochii t[i, Vera? Verzi ca apa
de lac, sau alba=tri ca Adriatica? Cum ai putut tu s[ m[ vr[-
je=ti, serafim de express-orient? Cine =i-ar fi închipuit, fat[ cu