o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

G. C ÃLINESCU
92
„Vine s[ se plâng[“, b[nui în grab[ el, nu atât de speriat
de consecin\ele prea pu\in grave ale unei asemenea ac\iuni,
cât mirat de a fi fost descoperit în numele =i adresa sa. Ca s[
împiedice de la început o scen[ nepl[cut[, ie=i curajos în întâmpinarea
fetei. Aceasta se înro=i pân[ sub breton =i r[mase
încurcat[, cu po=eta subsuoar[, în sfâr=it, recit[ cu glas sugrumat
de emo\ie:
– Caut pe domnul... pe domnul profesor Capitanovici...
A= dori s[-i vorbesc.
Jim prinse curaj:
– E chiar unchiul meu. E acas[! Vera se învior[ =i ea:
– Da? Atunci poate c[ mi-a\i fi de ajutor la ceva!
– Cu pl[cere, cu cea mai mare pl[cere.
Vera îi expuse în câteva cuvinte p[\ania lui Bobby =i-l rug[
s[ vorbeasc[ singur, deoarece ei îi era fric[. Jim pofti pe
domni=oar[ s[ ia loc în ma=in[, ceea ce ea primi bucuros, iar
el intr[ în cas[ la Silivestru.
– Ascult[ – îi zise acesta dup[ ce îi ascult[ pledoaria – ai
vreo leg[tur[ cu fata, \i-e prieten[ cumva?
– A= – se dezvinov[\i Jim – nici n-o cunosc!
– Atunci nu fac nimic. Policrat [sta e o haimana!
– Ba o cunosc – rectific[ repede Jim – voiam s[ spun
n-am cu ea alt[ leg[tur[ decât de prietenie, de.... cum s[ zic...
– Am în\eles. Pofte=te-o în[untru.
Când Vera intr[ în odaia de lucru a lui Silivestru, r[mase
speriat[ de figura aspr[ =i p[roas[ a profesorului, cât =i de
mul\imea c[r\ilor =i revistelor ce erau aruncate în dezordine
pe lungi rafturi de lemn de tei în=irate de-a lungul pere\ilor.
Silivestru =edea într-un fotoliu mare de plu= ro=u, înf[=urat
într-un halat ros de postav cafeniu =i cu picioarele pe un
taburel de asemenea de plu=. |inea în mâini Istoria critic[ a
românilor de Hasdeu =i o r[sfoia înc[ atunci când cei doi
tineri intrar[.
– Domni=oar[ – zise el c[tre fat[ – fratele d-tale e un
tân[r norocos, n[scut sub o stea favorabil[. Numai ace=tia au