o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

G. C ÃLINESCU
218
vizionare, lipsea zile întregi =i venea plin de concep\ii politice,
de precepte morale =i de aperitive.
– Frate – zicea el, oprindu-se în pragul sufrageriei cu
melonul pe-o ureche – vreau s[ v[ v[z =i pe d-voastr[ mai
sociabile, mai primitoare! Nu v[ vine nici naiba în cas[, nu
invita\i =i voi pe nimeni de s[rb[tori! N-am =i eu cu cine
ciocni un pahar de vin!
– Vin? \ipa Caterina. Pe unde-ai fost, ce-ai b[ut? Nu vezi
c[ miro=i ca un dop de damigean[?
– Nu te prive=te pe d-ta ce fac eu pe unde m[ duc! zicea
emancipat dom’ Popescu. Eu vreau s[ =tiu cum p[stra\i d-voastr[
datinele str[mo=e=ti. Cu cine fac eu Revelionul? A\i chemat
copiii cu Mo= Ajunul s[ v[ cânte? A\i cump[rat ce trebuie?
– Nu mai sunt, domnule, vremurile de alt[dat[, când cu
un franc f[ceai petrecere! declara Agepsina. S-au dus! Acum
sunt vremuri grele!
Primit cu ostilitate, dom’ Popescu pleca de acas[ =i, sociabil
din fire, trecea pe la mesele tuturor cunoscu\ilor. Casa cu
molii r[mânea t[cut[, =i Cr[ciunul trecu f[r[ nici un semn
care s[-l disting[ de zilele obi=nuite, afar[ de acela c[, fiind
s[rb[toare, femeile se sculau târziu =i numaidecât dup[ mas[
se înfundau în od[ile lor. Plictiseala, =arpe obi=nuit al indivizilor,
le era necunoscut[, sau mai bine zis provenea la ele
din cauze opuse celor clasice. Prezen\a persoanelor str[ine,
vizitele decenale la al\ii, lectura, spectacolele (la care, de altfel,
nu asistase din epoci pierdute din memorie), jocurile, le
plictiseau. Le pl[cea „s[ =eaz[ ca oamenii“, s[ dormiteze, s[
doarm[ dup[ mas[, s[ vegheze t[cute pe întuneric, s[ nu se
gândeasc[ la nimic, s[ fie – dup[ cum spunea tanti Ghenca –
tihnite. Nu f[cuser[ niciodat[ nimic, nu visaser[ decât s[
tr[iasc[ vegetând, =i cum aceast[ via\[ nu era esen\ial deosebit[
de moarte, decesul nu le însp[imânta deloc, =i de altfel
îl credeau imposibil. Lini=tite ca hele=teiele, ele nu puteau
b[nui în al\ii fr[mânt[rile =i problemele, a=a încât marea
tulburare a sufletului lui Silivestru trecu neobservat[.