Zodia aburelii

AFINITÃÞI SELECTIVE
Ioan Adam
LECTURI SINCERE*
Constantin Coroiu, infatigabilul ziarist
ºi critic alãturi de care am împins în ultimii
douãzeci-treizeci de ani „carele greoaie” a
douã mari cotidiane, unul mort politiceºte
în 1989, altul rãposat gazetãreºte mai târziu
(deºi continuã sã aparã), publicã la editura
ieºeanã Edict un volum format mare, elegant,
frumos, pe care-l intituleazã ºocant Lecturi
Subiective. Titlul sunã a declaraþie de
independenþã intelectualã ca ºi Lecturile
infidele ale lui Nicolae
Manolescu cu care mã
delectam în anii studenþiei.
Mã întreb însã dacã
subiectivitatea chiar trebuia
ridicatã la marele pavoaz,
dacã nu cumva aceastã
subliniere apãsatã a neatârnãrii
nu e redundantã. Orice literat
este subiectiv – criticul ºi
istoricul literar nu fac
excepþie –, aºa cã ºi
obiectivitatea (însuºirea
esenþialã a criticului dupã
Lovinescu!) nu poate însemna decât
minima subiectivitate. Mã mai pune pe
gânduri ºi o confesiune, cam imprudentã,
a autorului, care se socoteºte a fi (vezi
pagina 172) un „plaisirist”. Plãcerea nu-i
un criteriu axiologic. Poate sã-þi placã,
meloman fiind, ºi Simfonia a IX-a, ºi o
tarantelã. Sau, îndreptându-ne spre
literaturã, te pot delecta ºi Amintirile din
copilãrie, ºi Hronicul mãscãriciului
Vãlãtuc. Observ doar cã atunci când e
vorba de plãcere, domnul Constantin
Coroiu o cautã în aerul tare al înãlþimilor,
singurul care-i prieºte Operei. El nu scrie
despre minori sau, dacã o face totuºi, atunci
fiþi siguri cã e vorba îndeobºte de un
„minor mare”. Aºa cã aº intitula eseurile
lui Lecturi Sincere, având în minte când
propun aceastã încadrare vestitele Opinions
sincères ale altui ieºean: Nicolae Iorga...
* Constantin Coroiu, Lecturi Subiective, Editura
Edict, Iaºi, 2010.
Când îºi aduna, în 1899, fulminantele
articole din L’Indépendance roumaine prin
care oferea o panoramã a lumii intelectuale
a românilor din anul respectiv, Iorga nu
þinea seama de convenþii, autoritãþi, poziþia
socialã a celor vizaþi (persoane însemnate
de talia lui Hasdeu, D. A. Sturdza, Gr.
Tocilescu, V. A. Urechia) ºi indica fãrã
menajamente punctele nevralgice ale vieþii
culturale din acele vremi. Mutatis mutandis,
acelaºi lucru îl face ºi
Constantin Coroiu. Sinceritatea
lui, integralã, netemãtoare,
e o formã a curajului
sprijinit pe îndelungã
cumpãnire. Criticul este
mereu în „campanie”,
înainteazã ºi se repliazã strategic,
subordonându-ºi toate
demersurile interpretative
unui þel mãrturisit cu
francheþe: „Nicio bãtãlie nu
e mai dramaticã decât bãtãlia
pentru adevãr.” Adevãrul
(adevãrurile) lui se profileazã polemic, în
luptã cu inerþia de tip nou care presupune
„canonul”, „corectitudinea politicã”, falsa
moralitate, prostia resentimentarã a unor
frustraþi, tupeul unor nevertebraþi puºi pe
demolarea valorilor constituite. Subiectele
eseurilor sale sunt îndeobºte „refuzaþii”,
„expiraþii” terfeliþi de închizitori ajunºi în
poziþii de influenþã „graþie democraþiei
noastre de bodegã ºi de peluzã”, cum
noteazã într-un puseu pamfletar autorul
Lecturilor Subiective. El scrie despre
Eminescu, Sadoveanu, Cãlinescu, Pârvan,
Rebreanu, Buzura, despre literatura rusã
privitã de la o vreme cu un rictus dispreþuitor,
despre vechi ºi noi, integrându-i ºi
pe unii ºi pe alþii într-un flux demonstrativ
a cãrui þintã este relevarea justiþiarã a
valorilor perene.
Chiar ºi un subiect de istorie literarã –
Miron Costin – pe care s-ar putea crede
cã s-a aºternut colbul timpului, devine un
prilej de raportare polemicã la actualitate,
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
17