Zodia aburelii

isericã, dar nu ºi cârciumã... ªi nu era
parlamentar, nici ex-ministru, nici altã
somitate de paradã, chiar dacã nelipsit la
protocoale. Greu de gãsit o breºã în
programul lui, dacã n-o decreta el. Am
stat la mare dilemã. Sã-l abordez direct,
clar cã nu se poate! Sã-i cer audienþã?
Aiurea, nu-i ceva oficial. Cu ce sã-l
momesc?
N-a fost însã nevoie. S-a potrivit sã
fiu chemat la comemorarea de 20 de ani
a ceea ce-a fost în „acel decembrie”,
cum scrie prietena ta. N-ar fi trebuit sã
mã duc, îþi dai seama cã n-am atâta
impertinenþã sã mã consider nu-º ce, ca
alþii. Dar m-a biruit curiozitatea, fiindcã,
dacã e sã-mi recunosc vreo deficienþã mai
acutã, asta e cu plus, nu cu minus: vreau
sã ºtiu eu tot, ºi ceva pe deasupra, mai
ales dacã þine de pãrþile dedesubtelnice!
ªi m-am dus sã-i vãd pe „rrrrovoluþ’onarii”
ãia de mucava, niºte jeguri, majoritatea foºti
turnãtori, nedeconspiraþi încã... În fine,
dã-i dracu! Importantã a fost întâlnirea cu
amicul Nae Nicolescu, om de vazã care
n-a uitat de unde a pornit. ªi n-a uitat nici
ce-a pãþit cu ex-tovarãºa Pãunoiu Adela,
cea care futuse aproape tot activul de
partid. La întrebarea mea ocolitã, cã de
ce s-a dat la dânsa tocmai în împrejurarea
respectivã, ce mi-a rãspuns Nae, fãrã
supãrare ºi fãrã sã lase impresia cã a
trecut mai mult de-o lunã, hai douã, de la
eveniment?
– Ei, ce? – întrebai când Vintilã
Corman tãcu enigmatic.
– De plictisealã, domnule! De
plictisealã! Cicã se sãturase de fufele
celelalte, câte se gãseau în cabanã, nu
iertase niciuna. Doar de Adela se ferise,
o ºtia agasantã ºi cam nimfomanã, or
poate tocmai fiindcã ºi ea era din acelaºi
soi ca el: nu rata nimic! Asta era cauza
pentru care nu credea sã afle vreo
satisfacþie în relaþia cu respectiva: ce
sentiment de împlinire poate sã-þi dea o
femeie care umblã din bãrbat în bãrbat,
oricât ar fi de frumoasã? Iar Adela nici
frumoasã nu se poate spune cã era, chiar
la tinereþe... Dar cum bãrbatul e un soi
de animal fãrã scrupule sau demnitate în
domeniul sexual, nimic neobiºnuit cã a vrut
s-o ºteargã pe Adela de pe lista celor
nefutute! „Uite cã n-a fost sã fie!” „Ei,
cum aºa?” l-am incitat pe amicul Nae,
turnându-i în pahar un deget de licoare
maronie, parcã JD sau JB, douã litere
de-alea celebre. ªi el a continuat: „Pãi,
uite aºa! Se mai întâmplã ºi de-astea, sã
nu meargã! Vezi o muiere de departe,
aratã bine, are forme rotunde, se
onduleazã la mers, îi curg pletele pe
umeri... ªi te apropii de ea, ºi-o ai sub
ochi parcã mãritã cu lupa: e grasã, are
gleznele umflate, îi atârnã þâþele, pãrul e
rar ºi deloc mãtãsos, pielea striatã ºi
mucigãitã, iar pe la subþiori i se spârcâie
nãduºeala, cã e plecatã de acasã de
câteva ore, iar deodorantul s-a
consumat... Aºa a fost cu Adela. Când
am intrat în camera de hotel, dupã ce-i
spusesem cã vreau sã mã duc la ea, sã
vedem ce iese, iar ea mã privise cu
zâmbet echivoc, parcã m-ar fi crezut ºi
parcã nu, ei bine, când am intrat în
camerã... Eram destul de ameþit ca sã
nu fiu în stare de performanþã imediatã,
însã ºtiam cã îmi revin dupã un pui de
somn ºi nu rãmân dator. Am vrut sã-i
spun asta, sã nu aibã vreo deziluzie, însã
mi s-au poticnit ochii pe lenjeria ei intimã
ºi s-a dus dracului toatã dispoziþia! La
orice mã aºteptam din partea unei femei
ca ea, activistã de renume judeþean,
muiere vorace, care înghiþise multe, care
tocase multe reputaþii ºi-ºi croise drum
prin ea însãºi, ca sã vorbim ca liberalii.
Dar nu mã aºteptam sã vãd cã poartã
chiloþi cu mânecã lungã, aºa cum purtau
activistele anilor ’50, de culoare prãzulie,
cu elastic în partea de jos ºi cu betelie
sus! Asta n-am fost în stare sã accept,
ceva în mintea mea s-a revoltat ºi-am
mers direct la WC-ul din camera ei, unde
am vomitat instantaneu. Ce-a urmat dupã
aia, chiar cã nu conteazã!”
Vintilã Corman scurse ultima
picãturã de bere ºi ceru nota. Mã uitam
la el ºi-mi imaginam cã-l roade ceva mai
mult decât simpla curiozitate pentru
amãnunte dintr-astea. Oare ce? N-am
ajuns la vreo concluzie, nu mi-a dat
rãgazul:
– Vezi tu, bre stimate ºi nepreþuite
amice, dacã am fi niºte detectivi ca
Hercule Poirot, am putea zice cã avem
un punct de pornire: aici e o chestiune de
lenjerie. Intimã. ªi-unul, ºi-altul au
mãrturisit cã asta i-a blocat! Ce putem
deduce de aici?
– Ei, ce?
– Eu cred cã nimic! Tu ce crezi?
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
57