Zodia aburelii

RECITIRI
Henri Zalis
ACCEPÞII REALISTE
LA UN NARATOR NATURALIST
Istoria acestei proze recente, diferitã
cumva de a altor sublimãri pedagogice ºi
psihologice, nemaivorbind de componenta
eroticã în dimensiunile ei pasionale ieºite
din pana lui Radu Aldulescu, rãspunde
unui apel.
A venit din partea femeii care ruga
editura „Cartea româneascã” sã culeagã
confesiunea, s-o descifreze
ºi sã o restituie în amarul ei,
trist, adânc, unul multiplicat
de planuri care se suprapun,
se întreþes în iubire, durere,
pocãinþã, mãcinare.
Aºa cum l-am citit,
mereu cu interes deosebit, pe
autorul – permanent legitimat
de un legãmânt naturalist –
aºa am convenit cu mine
însumi sã-i citesc lui Radu
Aldulescu ºi scrierea deacum.
Este în „Ana Maria ºi
îngerii” istoria, în registru
epic, alternant cu inserturi lirice difuze,
înrãmate portretistic, al mai multor amãgiri.
Toate þâºnind dintr-un cerc al speranþelor.
Fiecare contur trece prin proba drumului,
de la iubire la deziluzie, de la maternitate la
eºec, de la sacrificiu la cãderea în crizã letalã.
Modul în care Radu Aldulescu ºi-a
construit povestea (el o considerã roman)
þine de abilitatea celui stãpân pe destinaþie
însã ispitit sã-i confere diverse ipostaze,
exprimate pe canale nuvelistice. Verigile
rânduite sã treacã de la una la alta, au
cauzalitatea mãsurabilã a speranþei. Care
mobilitate, la sfârºit, poate fi consideratã,
eventual, ºi incursiunea în romanesc al
destinelor femeii care îºi cautã iertarea
dupã ce – în nume propriu – parcurge un
întreg labirint de experienþe decupate din
trãiri de spaimã ºi înþelepciune printre
promisiunile îngerilor.
ªi unde sunt îngerii? Dincolo de titlu,
mai apar pe undeva? Sunt, desigur, în
sensul incifrat al unei tragedii, încorporate
în traseul parcurs de mama-eroinã, de
rezistenþa ei la tot felul de suferinþe. Mama,
în fapt dacã acceptãm cartea ca roman al
mitosului matern, mama este în peisaj
prezenþa tutelarã sau poate, ºi mai mult,
ceasornicul puterilor ascunse pe care le
exercitã îngerii asupra celorlalte prezenþe,
fiecare de plan secund, toate
deconcertate, esopice,
smulse perisabilului.
De la mama-personaj
central, la feminitatea
acesteia, sursã centralã de
stratageme, lovituri, evadãri,
apoi la fiica ei pentru care se
organizeazã instalarea de la
Arad la Viena, suntem plasaþi
într-o imersiune egalã cu
plonjonul într-un cerc de
cruzimi, de succesive
complicaþii biografice,
medicale, erotice, amor
neptunice. Ba, uneori, filmul pare cã le
cultivã din unghi trãznit, ca biograficul sã
acþioneze precum substanþa revelatoare în
cazul în care egoismul, ceremonialul
instinctelor, încãlcãrile uzanþelor sã
intensifice eºecul, refuzurile, trecãtoarele
adeziuni la universul necruþãtor.
De la un moment dat, câmpul narativ,
deºi rãmâne cam acelaºi, îºi modificã
tonalitatea. Mariana, devenitã un munte de
carne, are tot mai mare dorinþã de sex; deºi
se extinde în comerþul ei cu gustãri ºi
bãuturi la colþ de stradã, cade, încet-încet
într-o dezabuzare crâncenã (agravatã ºi de
nesãbuitele cheltuieli ale Anei-Maria), în
fine, intrã în tablou un anume Gabriel – un
gen de playboy, bãiat de companie, pe
urmã de pat al Anei Maria, gen de trântor
fãrã urmã de sensibilitate, totuºi adorat de
fatã. Cât o priveºte pe Ana Maria, boala ei
înainteazã neîncetat (lupus eritomatos,
antrenat sã-ºi chinuie bolnava), iar dacã
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
9