Zodia aburelii

EVOCÃRI
Eus. Platcu
RADU COSMIN –
CUM L-AM CUNOSCUT EU...
În 1957, prin dispoziþie ministerialã, am
fost repartizat în regiunea Ploieºti (a fost
opþiunea mea: doream sã fiu cât mai aproape
de Bucureºti, fiindcã D. C., absolvent I.A.T.C.
cu un an înainte, îmi promisese sã mã
foloseascã drept asistent de regie la o piesã
pe care o propusese Teatrului Giuleºti). Pe
lista catedrelor vacante puse la dispoziþia
absolvenþilor figura un singur liceu, în oraºul
P. Solicitarea mi-a fost acceptatã, ordinea
depinzând de mãrimea mediei de absolvire.
În acel moment nu ºtiam despre aceastã
localitate (nume urât mirositor) decât cã
fusese ironizatã ca staþiune balnearã de
Tudor Muºatescu în Titanic Vals.
Delegatul secþiei raionale de învãþãmânt
(inspectorat) m-a felicitat pentru alegerea
fãcutã asigurându-mã cã voi avea condiþii
splendite (ticul lui verbal).
La 1 septembrie, data la care trebuia sã
mã prezint la secþia (!) de învãþãmânt, am
constatat cã fusesem minþit splendit: distanþa
dintre Bucureºti ºi P., de aproximativ o suta
de kilometri, era parcursã de tren nu într-o
orã „ºi ceva” (cum îmi spusese splenditul
delegat), ci în douã ore ºi jumãtate. La secþie
l-am reîntâlnit pe delegat (directorul adjunct
al liceului) care m-a condus la internatul
liceului unde puteam locui împreunã cu un alt
profesor (N.S.) sosit cu un an înaintea mea. De
la acesta am aflat primele informaþii despre
istoricul localitãþii: se dezvoltase în urma
descoperirii izvoarelor cu apã sulfuroasã. În
perioada interbelicã avusese orgolii de
staþiune balnearã, frecventatã de reumatici
pensionari, mici funcþionari ºi alte categorii cu
venituri modeste, dar cu fumuri de hight-life.
În aceeaºi dupã-masã am strãbãtut strada
principalã (nu mai lungã de 2-3 sute de metri):
existau câteva „vile” (imobile, în majoritate,
cu un etaj, construite pentru pacienþii veniþi
la tratament): dupã naþionalizare în ele se
instalaserã organele puterii locale, proprietarii
aciuindu-se care pe unde a putut; oraºul,
insignifiant fãrã activitate balnearã, devenit
capitalã de raion, supravieþuia prin câteva
cooperative meºteºugãreºti de producþie ºi
desfacere, o fabricã rudimentarã de marmeladã
ºi conserve din fructe, un abator, o
întreprindere de prelucrare a lemnului, o carierã
de gips exploatatã de o fabricã de ciment.
Cu o sãptãmânã înainte de începerea
cursurilor, administratorul ne-a anunþat cã
trebuie sã ne gãsim o gazdã, camera fiind
repartizatã pedagogilor. Colegul s-a mutat în
aceeaºi searã la o elevã din ultima clasã pe
care o medita la matematicã, fizicã ºi
astronomie (poate o ºi „cobzãrea”). Pãrinþii,
oameni înstãriþi, cu gospodãrii prospere în
comuna suburbanã, s-au arãtat deosebit de
încântaþi cã vor avea meditator în casã pentru
unica lor fiicã, o frumuseþe a oraºului (de la
brâu în sus, în jos era jenant de obãdatã);
probabil, nutreau speranþa cã ºi-l vor face
ginere pe meditator.
Dupã patru zile de bãtut pe la uºi, din
spatele cãrora auzeam acelaºi rãspuns, nu
avem, încercaþi la vecini, am aflat cã în oraº
fuseserã trimise în 1944 câteva zeci de familii
de refugiaþi basarabeni, cazaþi cu dificultate
din cauza lipsei de condiþii elementare de
convieþuire. Administratorul, binevoitor (!),
s-a oferit sã mã gãzduiascã, gratis, la el acasã,
într-o camerã încãlzitã cu un godin, în care
locuia mama lui, o oarbã care dacã rãmânea
singurã în timpul nopþii, ieºea pe stradã în
pielea goalã ºi îºi fãcea nevoile la porþile
vecinilor. Când gãsea uºa încuiatã, spãrgea
geamurile. Fi-su o bãtuse de nenumãrate ori,
dar fãrã sã reuºeascã a-i schimba habitudinile;
o legase de pat. Degeaba. Simþind pe cineva
în camerã nu cobora din pat; aerul era infestat
de un miros doborâtor de closet desfundat.
Câteva nopþi petrecute în compania
oarbei mã ºubreziserã, în cancelarie se glumea
copios pe seama aventurilor mele nocturne
cu baba somnambulã. Profesorului de
matematicã (I.C.) îi murise soþia cu câteva luni
în urmã. Se mutase într-o camerã dintr-o casãvagon
aflatã foarte aproape de liceu.
L-am remarcat din prima zi.
Liceul era de curând înfiinþat; corpului
didactic (cu cea mai elegantã vorbã, eteroclit:
pensionari, învãþãtori reºapaþi ca profesori prin
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
37