Zodia aburelii

NOTE DE LECTURÃ
Niculae Ionel
FIRESCUL CA EXCEPÞIE
Textele reunite în volumul cu titlul
„Arta derivei” (Târgoviºte, Ed. Bibliotheca,
2011) sunt strâns legate de revista „Litere”,
încã de la apariþia ei, în aprilie 2000. Aceste
editoriale ºi consemnãri de prima ºi ultima
paginã, pe care autorul lor, criticul Tudor
Cristea, le situeazã între pamflet ºi tabletã,
plus câteva texte de altã facturã, incluse
complementar, se percep ca detalii ce
întregesc, în chip organic,
o imagine a României
postcomuniste, asaltatã de
crize (economice, politice,
spirituale, morale...).
„Textele din acest volum au
ca obiect viaþa noastrã din
ultima vreme. Vorbind
despre fapte ºi oameni, ele
þintesc simptomul, nãravul,
sindromul. Le privesc ºi vãd
în ele istoria unei dezamãgiri
colective ºi pe cea a unei
dezamãgiri personale. O
deziluzionare treptatã. ªi o necontenitã
derivã. Cred cã mai sunt actuale, pentru
cã lucrurile rãmân, din nefericire, aºa cum
au fost: împotmolite parcã pe veci în
mizerie – socialã, moralã, politicã. ªi chiar
literarã. Dar ºi dacã lucrurile or sã se
schimbe, cum ar fi ºi normal, trag nãdejdea
cã din înseilãrile mele va rãmâne literatura.
ªi râsul. Amar”. Râsul, ecoul absurditãþii,
ºi amãrãciunea ca sediu al pesimismului
aratã un adept al tradiþiei atât de vechi a
scepticismului moral, care însã, raþional ºi
solar fiind, rãmâne ºi un încrezãtor cã arta
va fi pentru totdeauna o formã de
cunoaºtere ºi de comunicare în sens etic.
Fãrã imboldul vreunui partizanat politic,
Tudor Cristea scrie dintr-o stringentã
necesitate a spiritului, cu supleþe a frazãrii
ºi claritate, despre o lume aflatã în derutã,
strãbãtutã de ideologism ºi nonsens,
inserând ºi avatarurile afective ºi
intelectuale proprii – totul transpus ºi
organizat textual într-o retoricã impusã de
legea eficacitãþii. Pe lângã enormitãþile puse
în scenã cu simplitate, indicând lipsurile,
proasta organizare (în învãþãmânt cu
deosebire), generalizarea dificilã ºi
convulsivã a convingerilor democratice,
cultura transformatã în distracþie, binele
în succes material ºi
frumuseþea în rafinament
pervers, se întâlnesc ºi liniile
structurale ale societãþii
civile, conduse în locul de
unde este întrevãzutã dorinþa
scriitorului pentru o viaþã
româneascã durabil
întocmitã, cu aºezãminte ºi
rânduieli sociale în care sã se
regãseascã fondul omenesc
profund ºi aspiraþiile sale
istorice. Mobilitatea
spiritului, informaþia ºi capacitatea
asociativã a eseistului
scot la luminã situaþii revelatoare ºi trec
mult peste cerinþele unei analize curente
specializate, iar dacã ne-am putea închipui
forþa polemicã ºi pamfletarã de care
dispune, lãsatã slobodã, amplificatã ºi
capricios dirijatã într-o presã angajatã politic,
ne-am convinge cã avem de-a face cu
un condei de temut. Fãrã dram de cinism,
întâlnim în aceastã carte o întreagã
dialecticã a bunului-simþ ºi o subtilã antitezã
a acestuia cu percepþia comunã. În multe
rânduri, tabletele conþin „adevãruri”
îndeobºte acceptate, pe care Tudor Cristea
le rãstoarnã ori le schimbã fizionomia,
printr-un stil colocvial dezinvolt, precis ºi
lapidar totdeodatã, ce conferã reflecþiei o
degajare fireascã: „Se aud, în presa noastrã
literarã, lamentaþii tot mai numeroase,
confirmate ºi de rezultatele unor sondaje,
privind criza lecturii. Am exprimat mai
demult pãrerea cã problema e falsã, cã, în
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
23