Zodia aburelii

SEMNAL
George Coandã
• IOAN ÞEPELEA
Îndreptãþit la cãderea în gol
Editura Helicon, Timiºoara, 1996, 128 p.
Am în faþã un volum în format mic
bibliofil, semnat de Ioan Þepelea. Este un
volum de versuri, iar autorul este un nume
cunoscut în lirica româneascã. Dar mã simt
obligat sã adaug cã este mai mult decât atât,
este un zelos om de culturã cu înclinare spre
acte de ctitor (reviste,
organizator al unor manifestãri
ºtiinþifice, concururi etc.).
Revenind la volum, am avut
satisfacþia unei lecturi in de
profundis, ca ºi cum aº fi
ascultat un concert de Bach. De
altminteri are în volum un poem
pe aceastã temã: „Înspãimântãtor
de înalt Muntele / ºi
imposibil luxul de-a mãsura
cerul / puhoiul de stele… /
Sufletul meu în neant / sufletul
meu transparent / trupul
aºiºderea / ºi prelinse-n paharul
de votcã / note din concertul de Bach” („Concert
de Bach”). Poemul acesta este, cred, una
din cheile acestui volum în care sunt
transfigurate experienþe umane cotidiene,
generale ºi personale, producându-mi impresia
unui jurnal de existenþã sui-generis. ªi trebuie
spus cã Ioan Þepelea este poetul unor stãri
existenþiale care þin de viaþa obiºnuitã
dezghiocând din coaja acestei vieþi sensuri cu
înþeles filosofic: „Dincolo de doruri mãºtile s-
au ascuþit / la rãspântii / biciuite de ploaie / se
mai închinã, se mai închinã / se mai închinã… /
ªchiopãtând calul orb în lumina
pustie / tropotul lui / tropotul
lui, tropotul lui / se aude în
orizontul-potcoavã!” („La
rãspântii”). Ceea ce mã liniºteºte
în poetica lui Ioan Þepelea este
eludarea programaticã a postmodernismului
violentat de
discursuri suprarealiste
abracadabrante, epatant ilizibile
ºi narcisiste. Fenomen care din
pãcate, se manifestã, într-un
mod aiuritor, la poeþii tineri,
dar, de neînþeles, ºi la unii poeþi
de la vârsta a doua ºi a treia
închipuindu-ºi cã e de bine sã fie „în pas cu
moda” derapajelor… democraþia inutilului. El
este un poet al luciditãþilor, iar îndreptãþirea
cãderii sale în golul unui timp debusolat ºi
dezabuzat este ca o exorcizare eliberatoare
de spaimele sinelui.
• DANIELA-OLGUÞA IORDACHE
Rezervaþia Zoil
Editura Bibliotheca, Târgoviºte, 2011, 70 p.
Poetã intelectualistã, Daniela-Olguþa
Iordache, în volumul sãu „Rezervaþia lui Zoil”
ne oferã în varii ipostaze, un peisaj
liric în care, pe mãsurã ce înaintezi
în lecturã, te laºi integrat. Te
învãluie cu mreaja unei poezii care
nu-ºi refuzã tehnicismele de tip
high-tech ºi nici impresiunile
prelevate din motologii elenice,
totul într-un inspirat mariaj
degajând o savoare cu sensuri
explorabile pentru lector ºi
subtilitãþi filosofice. Spune poeta
în ambele ipostaze persuasiv ºi,
uneori spectacular: „În pãdurea
arborilor artificiali de cost minim /
cucul electronic / îºi picurã refrenul trohaic /
nesperat de aproape” („Memorie”); „Cibernetica
ºi Yetty / sunt totuna. /
Personaliste ºi rezonante, / ele
se pierd / în intervalul pãdurii /
cu tãlpile greoaie / lipãind pe
plaja derizoriului…” („Yetti”);
„Medeea stã cãlare pe moarte
/ ºi râde. / Rupe raze cu mâna /
ºi le aruncã pe mare / ºi le
aruncã pe mare / stârnind
vãpãi / ºi invincibile Cãi
Lactee…” („Constelaþia
Medeea”). Daniela-Olguþa
Iordache croºeteazã cu o abilã
virtuozitate de orfevru inspirat
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
69