Zodia aburelii

LECTURI
Liviu Ofileanu
UN SUPERMODERNIST*
„Capriciosul” profesor, critic ºi poet
Octavian Soviany se trage din stirpea
creatorilor pentru care mixtura ambiþioasã
de fantezie ºi disciplinã ocupã locul central
într-o selectã ars poetica, fiind
convergentã lirismului abstract pe linia
unor intelectualizanþi precum ªerban Foarþã
sau Leonid Dimov, maeºtri ai deghizãrilor
semantice ºi fini degustãtori ai sunetelor
rare, elemente care abundã
ºi în volumul Dilecta, Ed.
Cartea Româneascã (2006),
al cãrui titlu programatic,
aliniat plãcerii barthesiene a
textului, este pe cât de
simplu pe atât de incitant.
Giratã de trei texte semnate
de scriitori consacraþi,
cartea ni se prezintã astfel,
spicuim: „(…) Citindu-i
cãrþile ne lãsãm purtaþi prin
burguri medievale germane,
în vechi Italii renascentiste,
în saloane franceze (…)”,
(Nora Iuga); „Poet paradiziac
(…) a dus rafinamentul
livresc spre identificarea totalã în candoare:
candoare scripturalã, imaginarã ºi
combinatorie.”, (Al. Cistelecan). Ultimul
adagiu îi aparþine lui Ioan Moldovan, care
subliniazã la rândul sãu cam aceleaºi
caracteristici ale poeziei practicate de
poetul bucureºtean: „… propune o utopie
a poeziei, în care toate discursurile nuntesc
alchimic (…)”.
Din larma de voci pro poesis care
ipostaziazã scriitura lui Soviany pe traseul
antenumit, o adãugãm ºi pe a regretatului
teoretician Marin Mincu, premergãtoare
sentinþelor de mai sus: „… un poet autentic,
cultivând un discurs foarte personal,
înþesat cu motive ºi motiveme mitice
reactualizate ºi retrãite subtil dintr-o
perspectivã postmodernã. El este adeptul
poemului «epic», cu amplã desfãºurare
* Octavian Soviany, Dilecta, Editura Cartea
Româneascã, 2006.
secvenþialã, reiterând o aparentã schemã
narativã, implicitã unui discurs epopeic
estompat în eboºa scriiturii colocviale
(…)”, (coperta volumului Turnul lui
Casanova – ?apte capricii, ed. Pontica,
1997). Acum sã urmãrim ce ºi cum se
nareazã în „epopeile” lui Soviany – dupã
cum se poate observa din succintele
prezentãri, stilul acestui poet prinde un
anumit gen de cititor, fapt
care denotã insaþiabila foame
de livresc, „bulimie” plãtitã
(ca ºi afinii sãi pomeniþi în
primele rânduri) prin riscul
de a rãmâne niºte rafinaþi ai
saloanelor de lecturã.
Firul epic are câte un
„nod” în spiritul stãnescienei
Lecþii despre cub (e vorba
de o „neatenþie” ostentativã
în aºezarea modulelor), iar
Soviany insistã pe
demonstraþia cã poemul nu
e vidat de toate înþelesurile
nici când metatextul i-a
smuls toate „bijuteriile” (tropii); astfel cã
în strofa (7) deºi constatãm cã Dilecta e
goalã-puºcã: „În camerã ninge./ Dilecta e
goalã.” – în strofa (9) „descoperim” cã
Dilecta se dezbracã mai departe: „În dosul
unei perdele/ se dezbracã Dilecta.”,
(secþiunea Dilecta desnuda). E o scriiturã
constituitã pe o spiralã: linia porneºte dintr-un
centru nedevenit încã un „centru”, însã,
pe mãsurã ce îºi urmeazã traseul
aglutinând spaþiul (în cazul nostru, o
geografie poeticã), microcosmosul în
expansiune devine un centru al
macrocosmosului. ªi proba practicã
efectuatã de poet este o reluare în paginã a
întregii secþiuni Dilecta desnuda...
Pentru autor sunt mai relevante
tonurile variabile (jovial, cinic ºi autoironic)
ºi referinþele livreºti decât menajarea unui
simplu cititor – se întâlnesc aici
preþiozitatea vocabulelor specifice „plaiului”
arondat (Italia, Franþa ori Persia), dar ºi
26 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni