Zodia aburelii

BASARABII DE TÂRGOVIªTE
Gabriela Niþulescu
RADU CEL MARE
(RADU IV BASARAB)*
8 (15) septembrie 1495 – dupã 23 aprilie 1508
Emite la Târgoviºte 73 documente,
în slavã. Documentul datat 15 decembrie
1501 întãreºte Mãnãstirii Nucetu sate cu
mori ºi vinãrici, bãlþi ºi sãlaºe de þigani,
scutite de toate dãrile ºi slujbele. În 3
decembrie 1507 încheie la Târgoviºte un
tratat de pace ºi alianþã veºnicã cu
oraºul Sibiu ºi cele 7 districte sãseºti din
Transilvania, cu clauze privind: pacea
veºnicã ºi alianþa în cazul rãzboiului cu
turcii: rezistenþa comunã la o incursiune a
acestora; obligaþia tuturor oraºelor,
castrelor ºi satelor din districtele sãseºti
de a se deschide domnului ºi familiei sale,
însoþitorilor ºi familiilor lor, în cazul plecãrii
din þarã; districtele se angajeazã sã nu
adãposteascã nici un fel de pretendenþi la
tronul muntean.
În aceeaºi zi se semneazã tratatul
de închinare ºi credinþã cu Vladislav al
II-lea, regele Ungariei, prin care domnul
reânnoieºte actele anterioare de închinare,
promite pãstrarea pãcii cu regele ºi sã-i fie
vasal credincios; pe saºii din Sibiu îi va
ajuta, în cazul unei incursiuni turceºti, iar
aceºtia vor acorda adãpost domnului ºi
boierilor sãi, dându-i dreptul de a fi liber ºi
obligându-se sã nu þinã la ei pe rivalii lui
Radu cel Mare. Este primul tratat muntean,
ºi încheiat la Târgoviºte, care cuprinde
numele ºi semnãturile boierilor munteni
desemnaþi sã jure credinþã în numele
domnului ºi sã-ºi punã sigiliile (fig. 39).
Ctitorii târgoviºtene: Mãnãstirea
Dealu; • Mitropolia.
Este a treia generaþie de domni din
ramura Drãculeºtilor, ca fiu al lui Vlad
Cãlugãrul cu Smaranda, sora lui Gherghina
* Fragment din Basarabii de Târgoviºte, în
pregãtire la Editura Bibliotheca.
pârcãlab, un fiu pe care tatãl sãu îl asociazã
la tron încã din 31 iulie 1487. Domnia lui
începe în septembrie 1495 (între 8 ºi 15),
fãrã a fi marcatã de pretendenþi sau lupte
dinastice; în mod firesc, la moartea tatãlui
sãu, el a urcat pe tron cu acordul bisericii
ºi al puterii suzerane – turcii. Este un caz
foarte rar în istoria de secol XV a Þãrii
Româneºti, frãmântatã de lupte dinastice,
rivalitãþi între urmaºii lui Mircea cel Bãtrân,
imixtiuni externe, trãdãri ale boierilor,
ucideri de domni.
Continuând tradiþia bunicului ºi a tatãlui
sãu, Radu a încercat sã menþinã statutul
politic al Þãrii Româneºti în limitele
tratatelor încheiate fie cu Imperiul Otoman,
fie cu Polonia ºi Ungaria. S-a spus despre
el cã a fost „supus ascultãtor al sultanului”
(C.C. Giurescu) ºi cã mergea anual la
Istanbul pentru a duce sultanului tributul
ºi a se închina. Informaþia este realã, doar
intepretarea este subiectivã; domnul a mers
ºi la Buda, în 1508, prilej de a reânnoi
bunele relaþii cu regele Valdislav al II-lea al
Ungariei, care îi dã ca donaþie cetatea
Geoagiu.
În spiritul aceloraºi bune relaþii cu
Ungaria (de fapt, vechile raporturi de
vasalitate ale Þãrii Româneºti cu regatul
maghiar, valabile doar în privinþa politicii
externe ºi a sprijinului acordat de Ungaria
în faþa tendinþelor expansioniste ale
Imperiului Ootman), dupã 1497 Radu cel
Mare obþine de la regele maghiar „cai
militari instruiþi dupã obiceiul regesc –
assurcones optimi generis, aliaque dona”.
Aceastã informaþie, care vine sã
completeze imaginea Valahiei sub „prinþul
Radu”, este inclusã în volumul I din
lucrarea lui Ioan Baptist Grossinger,
80 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni