Zodia aburelii

BREVIAR
Barbu Cioculescu
ÎN ªI LA CUIBUL CU BARZÃ*
Pe strada ªtirbei Vodã vis-à-vis de
mãreaþa ruinã a palatului ce ar fi trebuit sã
fie o nouã Casã radio prosperã o pãdurice
maturã de foioase, pe locul unde, în anii
copilãriei mele strãjuia tribuna Venus,
gazda echipei campioane de fotbal a þãrii
de sub protecþia lui Gavrilã Marinescu,
potentat carlist ºi iubitor al sportului cu
balon rotund. Aici Bodola, înaintaºul echipei
Venus se confrunta cu Baratki, golgeterul
echipei Rapid, aici evoluau echipe
precum Juventus, Unirea Tricolor ºi chiar
Macabi, echipa minoritãþii evreieºti. Se mai
practicau tot aici ºi alte sporturi precum
boxul, în gale nocturne.
Cãlcasem o singurã datã în arena Venus,
acompaniindu-l pe tata la meciul de
box al anului, partidã având în joc centura
de campion european la categoria uºoarã.
S-au luptat românul, în plinã formã, Toma
Aurel ºi italianul Gino Cattaneo. Doi aºi ai
mobilitãþii, pãrând în ring mai degrabã
dansatori, decât pugiliºti. Cã loviturile erau
totuºi dure, o dovedeau arcadele deschise
ale românului, din chiar primele reprize.
Când italianul a mai dat ºi o loviturã de
frunte, cu pãrul, în arcada sângerândã,
arbitrii au oprit lupta, descalificându-l ºi
fãcând astfel din Toma Aurel, primul campion
european român. Dupã decizia arbitrilor,
fiecare din luptãtori plângea
nestãvilit, în colþul lui. Mai boxa încã, la o
categorie superioarã, Mielu Doculescu, iar
la cea grea, Moþi Spakov. La radio, Radu
Vasilescu, ginerele lui Liviu Rebreanu,
urmãrea meciurile, confruntarea dintre
mititeii Oanã ºi Dunãreanu, de la Echipa
ploieºteanã ºi greii Ripensiei Timiºorene.
Îi recunoºteam vocea, radiogenicã, înainte
de inventarea termenului. Puia Florica,
tânãra lui soþie, blondã, vioaie, ºpicheriþã
la radio România, trecea pe bulevard cu
glezna prinsã într-o brãþarã de aur.
Pe când Rebreanu îl lua de mânã pe
Camil Petrescu ºi nu pierdeau nici un meci,
* Din volumul în pregãtire la Editura Bibliotheca
intitulat Amintirile unui uituc – Exerciþii de
memorialisticã
tata ºi cu mine le urmãream la postul de
radio cu satisfacþie când, trecând de Sfera
ºi de Albu, Baratki pasa balonul lui ªipoº,
iar acesta, trecând de Bodola, înscria pentru
Rapid. Tata cumpãrase un mic aparat de
radio americãnesc în cutie de ebonitã la
care ascultam noutãþile zilei ºi lumii. Nu
lipseau conferinþele culturale, acolo am
ascultat vocea piþigãiatã – tata o imita foarte
bine – a profesorului Iorga, vorbind despre
regina Maria. M-a mirat uºurinþa cu care
vorbitorul trecea de la un subiect la altul,
dupã o logicã al cãrei fir îmi scãpa. De
pildã, cum sãrise de la regina Maria la
Tudor Vladimirescu. Vocea revenitoare era
a muzicologului Manole Ciomac, neobosit
povestitor al tematicii muzicale a
concertului din program. ªtiam din timp
cã va avea loc o furtunã, dacã nu o
plimbare prin cimitir. Un demn înaintaº al
Viorelei. Case bãtrâneºti, cu lungi curþi
dosnice strãjuiau Calea ªtirbei Vodã, pe
care am pornit cãtre noua mea ºcoalã,
situatã pe la jumãtatea ei. Pe frontonul
impunãtoarei clãdiri stãtea scris Scola
Comunale Nr. 4, Cuibul cu barzã, ºi dacã
memoria nu mã înºealã, un an – nu 1804,
cum îmi trece prin minte. Dar, oricum,
intram pe poarta unei instituþii venerabile,
cu aspect prietenos. Am bãnuit spontan
cã aici am s-o duc mai bine. Am luat loc
într-o bancã din clasa a treia, spaþioasã,
cu tavan înalt, un perete de ferestre lungi
ºi strâmte mai adesea închise, pompa
luminã. Mi-am cunoscut îndatã noii colegi,
vecinul de bancã se numea Valentin
Peternelli ºi radia tipica simpatie a italienilor,
sã zic aºa din albul dinþilor. Aveam în fine,
colegi zgomotoºi, puºi pe harþã, în banca
din faþã Piki Harnagea arunca cocoloaºe
de hârtie, în spatele lui Dionosie
Craifãleanu, premiantul clasei, Volanschi,
foarte stilat arãta a-ºi menþine podiumul –
era ºi el frumos, precum Chiraleu.
Directorul ºcolii, domnul Radu Lefescu,
bãrbat în putere ºi chipeº, energic ºi parcã
nãscut în funcþie mã prezentã noilor colegi,
deºi nu mai era nevoie. Partizan al
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
5