Zodia aburelii

PORTRETE ÎN PENIÞÃ
Florentin Popescu
UN TELEORMÃNEAN PREMIAT
DE ACADEMIE: ªTEFAN MITROI
Dacã prin anii 1987-1988 Mircea
Sãntimbreanu ºi ceilalþi factori de decizie
din Editura Albastros ar fi bãnuit mãcar o
clipã ce carierã literarã avea sã facã un tânãr
ziarist, de fel din Teleorman, care îi aducea
un manuscris de poezie, este sigur cã ar fi
întreprins toate demersurile pentru a-i
publica micul volum cu care dorea sã
debuteze.
Dar aºa, fãrã sã intuiascã nimic din
viitorul tânãrului, l-au tratat ca pe oricare
alt începãtor (ºi nu erau deloc puþini pe
atunci!): poate cu rezervã, dacã nu cumva
ºi cu oarecari suspiciuni.
Cartea acelui aspirant la afirmare a stat
prin sertarele ºi fiºetele editurii pânã la
evenimentele din 1989, fãrã sã vadã lumina
tiparului, iar autorului ei ºi-a luat pentru
totdeauna adio de la visul de a-ºi vedea
numele imprimat pe o copertã cu sigla
Editurii Albastros.
ªtefan Mitroi, fiindcã despre el este
vorba, pe atunci ziarist la „Scânteia
tineretului” nu fãcea parte dintre acei autori
insistenþi care lustruiau, cum se zice,
clanþele de la uºile editurilor în dorinþa de a
se vedea cu orice chip publicaþi.
În acele împrejurãri, în care l-am
cunoscut ºi eu, mi-a lãsat impresia cã are
în el ceva din mentalitatea, firea ºi
comportamentul marelui sãu conjudeþean,
Marin Preda, ori mai degrabã din aceea a
personajului aceluia, celebrul Moromete,
adicã rãbdare, înþelepciune, încredere în
propriile-i forþe ºi idei, credinþa cã mai
devreme sau mai târziu va învinge
potrivniciile ºi cã va dovedi celor din jur
cine este ºi ce poate cu adevãrat.
Ponderat în toate cele, ªtefan Mitroi
mi s-a revelat, pe de altã parte, ca un
camarad, tovar㺠de gânduri ºi aspiraþii,
într-un cuvânt ca un ins care cultivã
prietenia în limitele decenþei ºi bunului simþ,
necãutând sã profite în vreun chip de
relaþiile cu inºi care l-ar fi putut ajuta într-o
chestiune sau alta, chiar dacã, în ce
priveºte, nu eram în vremea aceea decât
un simplu redactor de editurã, dar care, la
o adicã, i-ar fi putut facilita strãbaterea
drumului cãtre cei cu mai mare putere de
decizie.
Cred cã se-ntâmplã multora dintre noi
ca într-un moment al vieþii sã ne-ntoarcem,
cu bagaje cu tot, cum s-ar spune, la iubirea
profesionalã dintâi. Aºa se face cã prin
1991-1992 m-a cuprins ºi pe mine un dor
subit de a reveni la gazetãrie. E adevãrat,
nu pot spune cã o abandonasem cu totul
de vreme ce continuam sã colaborez la
ziare ºi reviste în mod constant. Dar
efectiv, cu carte de muncã ºi angajat la o
publicaþie nu mai eram.
În 1990, în entuziasmul general ºi în
climatul de mari speranþe de dupã
evenimentele petrecute în luna decembrie a
anului precedent fondasem, împreunã cu
soþia mea, poeta Iuliana Paloda-Popescu o
publicaþie: „Colibri” (care n-a rezistat decât
douãzeci ºi douã de numere, timp de un
an), însã o fãcusem fãrã a renunþa la funcþia
de lector, pe care o deþineam la „Albastros”.
Aºadar, dând curs dorului subit de a
mã întoarce în presã, m-am transferat la
„Scânteia tineretului”, unde am ajuns coleg
de redacþie cu ªtefan Mitroi.
Într-o vreme, pentru cã lui i se
încredinþase rolul de redactor-ºef al
suplimentului sãptãmânal „Week-end” al
ziarului, omul a alcãtuit o miniredacþie
formatã din trei persoane: el, Victor
Atanasiu ºi subsemnatul. Rostul nostru era
acela de a edita o publicaþie aºa-zisã „de
destindere”, pe care virtualii noºtri cititori
s-o parcurgã în zilele de odihnã de la finele
sãptãmânii, poate stând acasã în fotoliu ºi
cu o cafea în faþã, poate undeva pe plajã
(vara) ori într-o cafenea sau chiar într-un
restaurant (iarna).
Cu experienþa pe care o aveam fiecare
din noi nu ne-a fost deloc greu s-o facem.
ªi aºa am întocmit o revistã în care se
regãseau deopotrivã informaþii utile,
cancanuri politice, umor ºi enigmisticã,
texte literare uºoare, cu caracter poliþist,
74 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni