Zodia aburelii

– începutã de tatãl sãu, pe care o terminã,
Mãnãstirea Kremikovski (Bulgaria) ºi
Mãnãstirea Lãpuºnia (Serbia).- unde,
împreunã cu unchiul Gherghina,
rectitoreºte complet biserica „Sf. Nicolae”,
pe al cãrei perete s-au pãstrat portretele
domnului, al soþiei ºi al unchiului
Gherghina, iar o inscripþie votivã pãstratã
fragmentar aratã cã au fãcut lucrãrile în
anii 1500-1501 (fig. 41). A trimis ajutoare
în bani ºi odoare la Muntele Athos,
Ierusalim, în Balcani.
Biserica Mãnãstirii Dealu, împreunã cu
celelalte construcþii, a început sã fie
ridicatã la 26 august 1499, pe locul vechii
ctitorii fãcutã de Mircea cel Bãtrân; la 4
decembrie 1501 este gata, aºa cum aratã
inscripþia de pe prima clopotniþã a mãnãstirii
(fig. 42): „Din mila lui Dumnezeu, Io
Radul voievod, fiul lui Io Vlad voievod,
ºi domn a toatã Þara Ungrovlahiei, a
început turn al sfântului pãrintelui nostru
Nicolae, fãcãtorul de minuni, în anul 7007
luna august 26 zile”. Impunãtoare ºi
magnificã, aceastã ctitorie pãstreazã astãzi
numai biserica, descrisã în secolul XVI
ca fiind „frumoasã ºi minunatã”. Are
importante schimbãri novatoare în plan,
paramentul din piatrã fãþuitã, faþadele
împãrþite de un brâu format din mici toruri
(primul element de acest fel în arhitectura
Þãrii Româneºti), decoraþie din elemente
ceramice policrome care au rolul de a
contribui la sublinierea sau atenuarea
jouclui de volume al monumentului (un
sistem care va deveni predominant în
împodobirea edificiilor religioase ridicate
ulterior în toatã Muntenia).
Din punct de vedere al destinaþiei,
biserica de la Dealu avea ºi rolul de
necropolã pentru familia voievodului – el
însuºi depus în pronaosul mãnãstirii, întrun
splendid sarcofag de marmurã (fig. 43),
având deasupra o frescã ilustrând legenda
Sf. Nifon ºi în faþã sarcofagul cu capul
sacru al lui Mihai Viteazul.
În timpul domniei lui Radu cel Mare,
Þara Româneascã beneficiazã de prezenþa
celor trei personalitãþi culturale care,
devenind mitropoliþi ai Ungrovlahiei,
marcheazã viaþa culturalã ºi religioasã:
Nifon I – fost patriarh ecumenic, ales
mitropolit pentru anii 1503-1505; Maxim
Brancovici – venit în þarã în 1503,
mitropolit în anii 1505-1508, care va avea
un important rol ca diplomat ºi mediator;
Macarie II – adus de domn pentrua tipãri
primele cãrþi, în pridvorul Mãnãstirii Dealu
(în anii 1508-1512) ºi mitropolit în anii
1512-1521. În felul lui, fiecare din ei a
contribuit la întãrirea autoritãþii
mitropolitane, dar ºi la dezvoltarea culturalã
a Þãrii Româneºti, în planul culturii scrie
ºi al activitãþii diplomatice, sau în tipãrirea
cãrþilor.
Relaþiile bune cu Ungaria sunt
reflectate ºi în lucrãri de istorie sau cronici:
Nicolae Isthvanffy, în Historiarum de rebus
Ungaricis libri XXXIV, nunc primum
în lucem edit (Köln, 1622) aratã cã în 1507
„Radul prinþul Valahiei a venit la (regele)
Vladislau I, i s-a dat ca donaþie cetatea
Geoagiu”. Aºa cum aratã documentele
cancelariei maghiare ºi cum o confirmã ºi
Georgius Pray în Comentarii historici
(Buda, 1837), donaþia din 1507 este
completatã în anii 1508 ºi 1509, când
domnul primeºte de la regele maghiar
întãrirea pentru domeniul Geoagiu, dat lui
în calitate de vasal. O informaþie interesantã
o dã J.A. Fessler, în Geschichten der
Ungern (Leipzig, 1815), în legãturã cu
„tratatul lui Vladislav cu Þara
Româneascã ºi Moldova, în 1495-1498”,
în realitate fiind vorba de tratatul încheiat
în 16 aprilie 1499 la Hârlãu, între Polonia
ºi Moldova, mediat de regele Vladislav al
II-lea al Ungariei. Confuzia istoricului
german se poate explica prin prezenþa
domnului Radu cel Mare în context: în 1497
el trimite soli la curtea regelui maghiar,
cerând îndepãrtarea pretendentului Mihnea,
fiul lui Vlad Þepeº.
În aprilie 1508, bãtrân ºi bolnav de
podagrã,. domnul moare în palatul de
la Târgoviºte. A fost înmormântat la
Mãnãstirea Dealu, alãturi de tatãl ºi
surorile sale; în 1920-1923, prin
strãdania lui Nicolae Iorga, mormântul
lui a fost împodobit cu un impunãtor
sarcofag de marmurã.
Din cãsãtoria cu Cãtãlina – pictatã
în tabloul votiv al bisericii de la
Mãnãstirea Govora, alãturi de el (fig. 45),
Radu cel Mare a avut ºapte copii: Vlad
Vintilã de la Slatina, ajuns domn; Radu
Paisie ºi Mircea Ciobanul (toþi domni);
Rada; Anca; Boba; Cârstina. Din legãtura
cu o altã femeie a mai avut patru bãieþi,
doi ajunºi domni – Radu de la Afumaþi ºi
Radu Bãdica, ceilalþi doi fraþi fiind
Cârstea vistier ºi Maican spãtar.
82 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni