Zodia aburelii

desene, caricaturi ºi multe altele. Într-un
cuvânt un fel de magazin care avea câte
ceva pentru mai toate categoriile de cititori.
Nu mult dupã aceea s-a întâmplat ca,
prin privatizare, ziarul „Scânteia tineretului”
sã ajungã în mâinile lui George Pãdure, un
afacerist care, ca orice afacerist, urmãrea
profitul ºi câºtigul cu orice preþ (de altfel,
probabil din aceleaºi raþiuni într-un an omul
a participat ºi la alegerile pentru primãria
Capitalei) ºi vãzând el cã „Week-end-ul”
nu înseamnã vreo pricopsealã, cum s-o fi
aºteptat, a hotãrât sã-l suprime.
Îmi amintesc cã ªtefan Mitroi, ºeful
nostru, al meu ºi al lui Victor Atanasiu, era
plecat într-o cãlãtorie în Italia ºi m-a
însãrcinat pe mine cu editarea numãrului
ce urma sã aparã în lipsa lui. Iar eu,
conºtiincios, am alcãtuit sumarul, am
colectat materialele, am trimis publicaþia
la tipar ºi tocmai când ne-au venit
corecturile, într-o dimineaþã a intrat în
birou George Pãdure ºi ne-a spus pe un
ton foarte hotãrât: „Suplimentul nu mai
apare. L-am oprit!”. Cerându-i explicaþii,
ne-a îndrugat ceva despre un sondaj de
piaþã pe care pretindea cã l-ar fi fãcut fratele
lui ºi în urma cãruia ar fi reieºit cã firma
s-ar afla în pierdere dacã ar continua sã
editeze „Week-end”-ul. Am rãmas
stupefiaþi ºi eu ºi Victor Atanasiu. Am
replicat noi cu argumentul cã revista e gata
ºi cã ar putea sã punã în aplicare hotãrârea
dupã apariþia acelui numãr, dar degeaba.
Omul a rãmas ferm pe poziþie.
Încetarea apariþiei a fost, se înþelege,
o surprizã cât se poate de neplãcutã ºi
pentru ªtefan Mitroi care, încã de la sosire
pe aeroport, mi-a telefonat sã mã întrebe
dacã a ieºit suplimentul ºi dacã totul este
în ordine…
Au trecut anii, „Scânteia tineretului” a
dispãrut ºi ea din peisajul ziaristic
românesc, dupã cum a dispãrut în
anonimat ºi fostul ei patron, iar fiecare din
noi ne-am cãutat „adãpost” (citiþi serviciu)
prin alte locuri.
Sigur, fiind ºi eu ºi ªtefan Mitroi niºte
inºi cu simþul umorului, de câte ori ne mai
întâlneam, întâmplãtor, aduceam vorba ºi
despre scurta noastrã perioadã de colegi,
ca ºi despre unele întâmplãri de acolo.
Viaþa merge înainte, nu-i aºa?, iar noi
ne-am vãzut fiecare de-ale lui; ne-am
câºtigat pâinea pe unde am putut, ne-am
scris ºi ne-am tipãrit cãrþile, aºijderea, pe
unde am putut.
Nu demult ªtefan Mitroi a primit
Premiul pentru prozã pe anul 2010 al
Academiei Române, în urma publicãrii unui
roman cu titlul oarecum incitant ºi polemic
„Dulce ca pelinul”, o carte inspiratã – nici
nu se putea altfel – de locurile ºi oamenii
din Teleormanul natal. Este vorba despre
un volum cu o temã „tradiþionalistã”, dar
scris într-o formulã cât se poate de
modernã, o sui-generis „cronicã” a satului
teleormãnean ºi, prin extrapolare, a satului
românesc din ultimele decenii.
Romanul a fost lansat în mai multe
locuri din þarã ºi la douã din el am fost
invitat sã vorbesc ºi eu: la Slobozia ºi la
Bucureºti (la librãria „Mihail Sadoveanu”).
Cât priveºte lansarea de la Slobozia,
ea a fost în bunã parte o dezamãgire,
întrucât nu se ºtie din ce motiv (dar cred
cã organizarea în primul rând) publicul a
fost foarte puþin numeros. Ce puteam sã
fac? Mi-am liniºtit prietenul: „Lasã,
ªtefane, cine vrea sã te citeascã, te citeºte!
ªi-apoi lumea nu se sfârºeºte la
Slobozia!...”.
La Bucureºti, însã, ca o compensaþie
(ºi poate ºi fiindcã numele autorului e mult
mai cunoscut decât în Ialomiþa) sala de
festivitãþi a librãriei în care a avut loc
evenimentul a fost arhiplinã.
Am vãzut acolo nu numai necunoscuþi,
iubitori de literaturã românã contemporanã,
ci ºi personalitãþi culturale importante,
precum ºi reporteri de la câteva televiziuni.
Or, se ºtie, prea puþini redactori din
audiovizual mai sunt interesaþi astãzi de
fenomenele culturale…
Nu numai unor cronicari literari le-a
reþinut atenþia ºi le-a stârnit interesul
romanul lui ªtefan Mitroi, ci ºi unei tinere
cercetãtoare a miºcãrii literare
contemporane, Ana Dobre, care a tipãrit o
monografie intitulatã „ªtefan Mitroi,
optzecistul fãrã generaþie”, carte care, în
chip fericit, a fost lansatã concomitent cu
cea a autorului la Bucureºti.
În adevãr, acest scriitor este „un
optzecist fãrã generaþie”, fiindcã doar biologic
aparþine respectivei generaþii, el fiind,
în fond, singular ºi indiscutabil un original
în toatã literatura pe care o scrie.
Nu prea vorbãreþ din fire, dar totuºi
bonom, preferând sã-i lase pe alþii sã
vorbeascã ºi el sã asculte (evident, trãgând
concluziile de rigoare), cu statura lui de
ins bine legat ºi mai nou purtând ºi o pãlãrie
cu boruri largi, accesoriu ce-i sporeºte
prestanþa, ªtefan Mitroi trece prin lume cu
siguranþa insului care ºtie sigur ce menire
are pe pãmânt în aceastã viaþã, menire pe
care, evident, ºi-o urmeazã fãrã ºovãire.
„Scriu, îmi mãrturisea el într-un interviu
pentru revista „Sud”, despre mine, despre
sufletul meu în care sunt cuprinse ºi cerul
ºi pãmântul”. Limpede, frumoasã
profesiune de credinþã pentru un creator
de literaturã.
Anul XII, Nr. 7-8 (136-137) – iulie-august 2011
75