De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Textul din Cartea Exodului asupra căruia me -
dităm astăzi este de-a dreptul uimitor. Dia -
logul care se desfășoară între Dumnezeu și
Moise evidențiază un raport cu totul special,
ba chiar straniu: un raport aproape răsturnat,
în care Dumnezeu asumă trăsături umane, iar
omul apare atât de puternic și determinat,
încât reușește să-l convingă pe Dumnezeu.
Astăzi ne este prezentat un Dumnezeu care
se plânge și suferă, asemenea unui prieten
rănit sau a unui soț dezamăgit, tocmai din
cauza rapidității cu care poporul l-a părăsit
schimbându-l cu acei zei la care se poate ajunge
mai ușor și care sunt mult mai disponibili.
Tocmai de aceea, Dumnezeu se simte trădat
și nerecunoscut.
Este adevărat că Moise rămâne om în fața lui
Dumnezeu și îl imploră în rugăciune, mijlocind
pentru popor. Însă face acest lucru pe
un ton atât de hotărât, încât apare mai mult
ca o atenționare făcută lui Dumnezeu decât
o implorare. Astfel, Moise insistă cu întrebări
pentru a-i aminti lui Dumnezeu să fie fidel față
de el însuși, față de istorie și față de promisiunile
făcute. În felul acesta, episodul din prima
lectură ne prezintă un chip inedit al lui Dum -
nezeu și un stil original de rugăciune.
Gândul zilei
„Eu am venit în numele Tatălui meu
şi nu m-aţi primit”. (In 5,43)
Isuse, să nu fie nevoie să ne adresezi
aceste cuvinte niciunuia dintre noi!
Fă ca noi, oile tale,
să nu preferăm niciodată voci „străine”
în locul glasului tău
şi al păstorilor noştri!
Acestea ne-ar arăta
doar căi prea facile,
dar nu ne vor putea oferi niciodată
acea viaţă pe care numai tu o poţi dărui!
Un chip inedit al lui Dumnezeu, în sensul că
este pasional, gata să sufere din cauza atitudinii
de infidelitate a poporului său, că este
gata să asculte oameni ca Moise și să urmeze
sfaturile care îi sunt adresate.
Să fie vorba de un chip prea uman? Desigur,
există cu siguranță trăsături exagerate, însă
prin intermediul lor putem ajunge la mesajul
pe care vor să-l transmită: suntem importanți
în ochii lui Dumnezeu, suntem motivul său de
bucurie, dar putem deveni și o cauză de sufe -
rință puternică pentru Dumnezeu; cea pe care
Fiul lui Dumnezeu a simțit-o în fața refuzului
din partea poporului israelit.
În prima lectură descoperim și un stil original
de rugăciune: aceea a lui Moise, cu care
Dumnezeu se destăinuie și dialoghează. Ru -
găciunea lui Moise este formată, în același
timp, din cuvinte curajoase adresate lui
Dum nezeu și din identificare totală cu soarta
poporului său.
În textul evangheliei, Isus pare să afirme două
adevăruri incomode. Primul este acela că
noi, creștinii, suntem chemați să cu noaștem
experiența Israelului, adică să recitim drumul
poporului ales ca pregătire pentru venirea lui
Mesia. Al doilea adevăr foarte incomod este
acela că Isus nu poate fi recunoscut de către
cei care iau glorie unii de la alții. Dacă suntem
cu totul absorbiți de exterioritatea proprie și
de ceea ce gândește lumea despre noi, cu greu
vom reuși să fim liberi pentru a descoperi
prezența lui Dumnezeu în mod adecvat. Dacă
suntem mult mai mulțumiți de întrebarea pe
care am pus-o decât de răspunsul care ne
conduce spre tot adevărul, este foarte greu să
reușim să-i facem loc lui Dumnezeu. Să-l cău -
tăm pe acela care dăruiește viața și gloria,
lăsând la o parte gloria fragilă a oa menilor.
Astfel, vom învăța să fim umili, auten tici și
liberi pentru a putea primi cuvântul vieții.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 26 martie 2020 109