De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Trăim bucuria de a începe triduum-ul pascal
al pătimirii, morții și învierii lui Isus prin ce -
lebrarea Liturghiei Cinei Domnului, care mar -
chează instituirea a două sacramente: Eu ha -
ristia și Preoția. În fiecare din aceste taine
trebuie să-l recunoaștem pe Cristos care realizează
mântuirea noastră.
La Cina cea de taină, Isus preia ritualul pascal
iudaic și îl desăvârșește. Celebrând acest
ritual în ajunul pătimirii sale, Cristos îl împli -
nește, schimbându-i conținutul. Dacă evreii
sacrificau un miel, Cristos se sacrifică pe sine
însuși. Ceea ce jertfește Isus este propria
persoană; el le dă ucenicilor să mănânce trupul
său și să bea sângele său. Nu este vorba de ceva
simbolic, ci este cu adevărat el însuși cel care se
oferă ca hrană și băutură pentru viața lumii.
Isus știa cât de dificil va fi pentru ucenici să
înțeleagă acest mare adevăr și, de aceea, i-a
pregătit de mai înainte prin minunea înmulțirii
pâinilor și prin discursul de la Cafar naum.
Iar ceea ce Isus spunea la Cafarnaum avea
să se împlinească la Cina cea de taină. În ajunul
pătimirii sale, Isus le încredințează apostolilor
hrana cea vie despre care le vorbise: sfânta
Euharistie.
Gândul zilei
„I-a iubit până la sfârşit.” (In 13,1)
Evanghelistul ne dezvăluie secretele
cele mai frumoase.
Cum trăia Isus momentul Cinei,
ştiind că avea să fie ultima?
Trăia totul ca pe un dar de iubire,
neumbrit de nimic din ceea ce se întâmpla
în jurul lui şi împotriva lui.
Iubirea lui Isus nu are margini,
nu cunoaşte obstacole,
nu suferă diminuări, nici încetiniri.
Gesturile şi cuvintele sale, şi chiar şi
presen timentele sale sunt un dar de iubire.
Noutatea jertfei instituite la Cina cea de taină
nu stă doar în noul conținut al acestei jertfe,
care este Cristos însuși, ci și în efectul noii
jertfe. Astfel, în timp ce vechea jertfă pascală
comemora eliberarea evreilor din sclavia
Egiptului, noua jertfă instituită de Cristos
realizează eliberarea din sclavia păcatului și
a morții, făcându-i pe oameni părtași la viața
sa dumnezeiască.
Dar Isus nu se mărginește numai la a oferi viața
cea nouă, ci le arată ucenicilor și cum trebuie
să o trăiască, săvârșind gestul spălării picioa -
relor. În societatea iudaică, acesta era semnul
slujirii depline. Această muncă era datoria
slugii față de stăpân. Însă Isus știa ce are de
făcut; el le încredințează ucenicilor tes ta mentul
întreg: nu doar viața cea nouă, ci și modul în
care să o trăiască, adică în slujire.
Dar a face ceea ce a făcut Isus nu este posibil
fără a avea însăși viața lui. Tocmai de aceea,
Isus, cunoscând fragilitatea umană, ne-a încre -
dințat și sacramentul sfintei Preoții, care își
găsește justificare tocmai în Euharistie și în
viața de slujire pe care Cristos ne-o cere.
Preotul există deoarece omul are nevoie de
Euharistie pentru a-l putea urma pe Cristos.
Privită din această perspectivă, slujirea preo -
tului este în mod fundamental o slujire euha -
ristică.
Iată marile evenimente pe care le trăim astăzi:
instituirea Euharistiei și a sfintei Preoții; sunt
daruri inestimabile pe care Isus ni le-a obținut
cu sângele său prețios.
Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste
daruri și să nu le refuzăm. Purificându-ne de
păcate prin sacramentul Spovezii, să ne îm -
părtășim de viața dumnezeiască prin primirea
sfintei Euharistii. Iar meditarea suferințelor
lui Cristos pe care le vom celebra mâine să
trezească și în inimile noastre dorința de a-l
urma cu fidelitate în slujirea fraților noștri.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 9 aprilie 2020 169