De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Pe parcursul acestei săptămâni, evanghelis -
tul Ioan ne prezintă discursul lui Isus despre
pâi nea vieții, ținut în sinagoga din Cafar naum.
Dacă Euharistia constituie marele dar oferit de
Cel Înviat, atunci prezentarea acestui discurs
se încadrează foarte bine în desfășurarea tim -
pului pascal în care ne aflăm.
Minunea înmulțirii pâinilor îi făcuse pe iudei
să-l confunde pe Isus cu un adevărat furnizor
de pâine, motiv pentru care voiau să-l
facă rege (cf. In 6,15). În schimb, gestul lui
Isus era un semn al dăruirii vieții sale, care
se pune pe sine însuși în slujba tuturor și se
oferă ca adevărată hrană pentru viața lumii.
Cu toate că iudeii primeau atâtea semne din
partea lui Isus, ei nu vedeau acțiunea lui Dum -
nezeu prin faptele Mântuitorului, nu vedeau
lumina lui Dumnezeu în cuvintele lui Isus și
cereau un semn pentru a crede (cf. In 6,30).
De fapt, mana nu era o pâine din cer, iar Isus
le face cunoscut acest lucru (cf. In 6,32).
Chiar dacă a căzut din cer ca o ploaie, mana
a fost o hrană materială. Deși nu se știa exact
ce anume era, mana constituia o hrană providențială,
venită la momentul potrivit pentru
a potoli foamea poporului israelit care ră -
tăcea prin pustiu. Era un dar al lui Dumnezeu
și, în acest sens, se poate spune că era o pâine
Gândul zilei
„Eu sunt pâinea vieţii”. (In 6,35)
Domnul le recomandase mai devreme să nu
caute pâinea care piere, ci pe cea care du -
rează pentru viaţa veşnică. Acum spune care
este pâinea aceasta atât de importantă, ba
chiar indispensabilă: este el însuşi. Noi o
vom mânca, adică îl vom face să pătrundă
în noi, ne vom lăsa transformaţi de el. Vom
mânca pâinea euharistică, primind totul de
la Isus: cuvintele, învăţătura, modul său de
a acţiona cu prudenţă şi cu iubire.
coborâtă din cer, însă, concret, era o hrană
materială.
Tocmai de aceea, Isus le oferea acum iude ilor
adevărata pâine din cer, dar ei n-o recunoșteau,
pentru că, în realitate, ei voiau semne după
gustul lor, adică satisfacții materiale. Isus îi
cheamă la credință, adică să recunoască harurile
concrete ale lui Dumnezeu, să meargă
dincolo de aparențe, pentru a recunoaște că,
în cuvintele sale, în exemplul său, în darul
pe care el îl face, se află adevărata pâine din
cer, pâinea vieții: „Tatăl meu vă dă adevărata
pâine venită din cer. Pâinea lui Dumnezeu este
aceea care coboară din cer și dă viață lumii”
(In 6,32-33).
În aparență, Isus era un om născut pe pă -
mânt, era fiul lui Iosif și al Mariei și, de aceea,
iudeii aveau dificultăți în a recunoaște în el
pâinea lui Dumnezeu. Însă cu ochii credinței
era posibilă recunoașterea lui ca Fiu al lui
Dumnezeu și ca pâine a vieții.
Și în cazul nostru se verifică același lucru.
Suntem mereu tentați să disprețuim și să nu
vedem harurile pe care Dumnezeu ni le oferă.
Ne fixăm numai asupra aspectelor negative
din prezent care ne deranjează și nu recunoaștem
darurile cu care Dumnezeu ne bi -
necuvântează în fiecare zi.
Să nu uităm că Domnul Isus este în mijlocul
nostru prin cuvântul său și prin sacramente
și ni se prezintă în orice moment ca pâine a
vieții: „Celui care vine la mine nu-i va mai fi
foame și celui care crede în mine nu-i va mai
fi sete niciodată” (In 6,35).
Să cerem astăzi harul de a avea ochii mereu
deschiși asupra bunătății lui Dumnezeu față
de noi și asupra dăruirii totale de sine a lui
Cristos în sacramentul Euharistiei. Dacă vom
recunoaște această realitate, vom fi plini de
bucurie, nu vom mai flămânzi și nu vom mai
înseta niciodată.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 28 aprilie 2020 247