De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Evanghelia de astăzi abordează tema iertării.
Conform tradiției iudaice, cel care greșea
față de un altul își cerea iertare după forma
prescrisă, adică repeta cererea de trei ori în
fața a doi martori. Așadar, exista convingerea
că Dumnezeu iartă până la a treia oară. De
aceea, am putea remarca un efort uimitor de
generozitate din partea lui Petru atunci când
extinde iertarea până la a șaptea oară. În
schimb, expresia lui Isus: „până la șaptezeci
de ori șapte” (Mt 18,22) este un mod de a
spune „întotdeauna” sau „fără limite”; aceasta
este însăși „măsura” lui Dumnezeu, care ne
acordă iertarea sa fără măsură.
Pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine acest
adevăr, Isus prezintă o parabolă al cărei protagonist
este un servitor care îi datora stăpânului
suma de 10.000 de talanți. Într-o astfel
de situație dramatică pentru servitor, stăpânului
i s-a făcut milă de el și i-a iertat toată
datoria. Însă, din păcate, acel servitor nu a
voit să fie îngăduitor la rândul său cu un altul,
care îi datora numai 100 de dinari, și l-a aruncat
în închisoare, până când avea să plătească
respectiva datorie. Numai că stăpânului i
s-au adus la cunoștință cele întâmplate, iar
servitorul nemilos a fost tras la răspundere
Gândul zilei
„Nu îndepărta mila ta de la noi”. (Dan 3,35)
Daniel îl roagă astfel pe Dumnezeu
pentru poporul său
care, din cauza păcatului,
suferă amărăciune şi umilire în exil.
Astăzi întreg poporul suferă
din cauza păcatului;
Tatăl se foloseşte
şi de rugăciunea ta
şi de a mea,
pentru a dărui iertare, pace şi viaţă nouă,
pentru a-l oferi pe Isus.
pentru atitudinea sa și aruncat în închisoare
până când va plăti și ultimul ban.
Mesajul parabolei este clar: trebuie să-i ier -
tăm pe cei care au greșit față de noi, pentru
că și noi suntem iertați de Dumnezeu. Isus
ne invită să iertăm întotdeauna din inimă, cu
toată ființa noastră, fără a păstra umbre sau
gânduri negative față de cel pe care l-am
iertat. Totuși, cineva s-ar putea întreba: „Oare
faptul de a ierta «de șaptezeci de ori câte
șapte» nu înseamnă până la urmă o încurajare
a nedreptății și a asupririi celorlalți?”
Răspunsul este negativ, deoarece iertarea
creștină nu exclude posibilitatea ca, în anumite
cazuri, să se apeleze la denunțarea acelor
persoane care comit rele, pentru a fi aduse
în fața justiției.
În altă ordine de idei, mulți spun: „Aș vrea
să iert, dar nu pot. Nu pot să uit; de cum îl
văd pe cutare, simt cum mă aprind în interior”.
Unor astfel de persoane le-am putea
spune: „Nu vă preocupați pentru ceea ce
simțiți! E normal ca ființa voastră să reacționeze
așa. Important nu este ceea ce simțiți,
ci ceea ce doriți. Dacă doriți să iertați, dacă
aveți în voi această dorință, deja ați iertat”.
Și ori de câte ori acordăm cuiva iertarea, nouă
ni se pare că pierdem ceva din noi înșine. Cu
toate aceste dificultăți, trebuie să reafirmăm
fără încetare necesitatea și binefacerile iertării,
care ajunge să fie privită ca renaș tere, eliberare
și forță de mântuire.
Ca realitate umană și divină, iertarea este calea
care ne permite să depășim singurătatea și
suferințele vieții, și totodată să vindecăm ră -
nile adânci provocate de deficitul nostru de
iubire și de milostivire.
Să-i cerem Domnului harul de a-i putea ierta
din inimă pe cei care greșesc față de noi, ca
să ne învrednicim, la rândul nostru, de iertarea
sa.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 17 martie 2020 73