De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Biserica ne invită astăzi să ne bucurăm pentru
numeroasele haruri pe care le-a primit
sfântul Iosif, haruri minunate care trezesc în
noi un simțământ de admirație profundă. În
evanghelie, îngerul care îi apare lui Iosif în
vis rezumă aceste haruri speciale în mesajul
său (cf. Mt 1,20-21), iar Iosif va avea respon -
sabilitatea de tată față de Fiul lui Dumnezeu
și va trăi în intimitate cu Maria și Isus.
Ce fericire pentru Iosif să știe că tocmai
aceasta este voința lui Dumnezeu față de el,
darul de iubire pe care i-l face Dumnezeu!
Cu greu ne putem imagina sentimentele care
au umplut atunci inima lui Iosif și care l-au
susținut în timpul tuturor încercărilor sale.
De atunci, el l-a iubit pe Isus cu o autentică
iubire de tată, devenind modelul desăvârșit
pentru toți părinții și educatorii.
Însă această imensă fericire cerea o renunțare
atât de mare, încât ea poate părea imposibilă
pentru cel care nu are credință, pentru
cel care nu cunoaște puterea harului lui Dum -
nezeu. Iosif se afla într-o situație ciudată: Maria
era și nu era a sa, Isus era fiul său, și totuși
el nu era tatăl său natural. Așadar, în iubirea
lui Iosif găsim o renunțare foarte exi gentă,
însă o renunțare care nu aduce prejudicii
Gândul zilei
„Nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta”.
(Mt 1,20)
„Nu te teme”;
este un cuvânt întâlnit frecvent în Biblie.
Cine caută voinţa lui Dumnezeu
pentru a o trăi, asemenea sfântului Iosif,
va afla lumină şi pace:
sunt darurile Tatălui,
care cunoaşte toate şi ne iubeşte.
Sfinte Iosife, îţi mulţumesc că te rogi
pentru noi şi pentru întreaga Biserică,
împreună cu Maria!
iubirii, dimpotrivă, o înalță până la un nivel
sublim. Este o iubire care nu caută propriul
interes sau propriile satisfacții, ci se pune
complet în slujba persoanei iubite.
Iubirea lui Iosif pentru Maria nu căuta decât
să slujească vocației Mariei și, astfel, cei doi
au ajuns la o unire spirituală admirabilă,
care va fi și izvorul celei mai mari și mai
curate bucurii.
Iubirea lui Iosif pentru Isus slujea numai
misiunii Fiului lui Dumnezeu. Din acest
motiv, Iosif nu se aseamănă deloc cu acei
părinți care poate își consideră copiii drept o
proprietate a lor, care se impun cu autoritate
și manifestă uneori o afectivitate tiranică. El
știa foarte bine că Isus nu-i aparține și nu-și
dorește altceva decât să-l pregătească, conform
capacității sale, la misiunea de Mân -
tuitor, despre care i-a vorbit îngerul.
Iar toate acestea erau posibile numai prin
credință. Cea de-a doua lectură este, în acest
sens, un comentariu la textul evangheliei,
care ne spune că Iosif era un om „drept”; el
căuta sincer voința lui Dumnezeu, și nu propriul
interes. Apostolul Paul ține să sublinieze
că dreptatea vine din credință (cf. Rom 4,22).
Asemenea patriarhului Abraham, Iosif a
crezut în Dumnezeu chiar și în momentele
de incertitudine și de dificultate, chiar și atunci
când fericirea lui părea amenințată. El a păstrat
o profundă încredere și a dovedit o mare
deschidere în fața luminii lui Dumnezeu, care
i-a călăuzit pașii și l-a ajutat să redobândească
pacea și fericirea.
Ceea ce ne uimește cel mai mult la sfântul
Iosif este modul în care el a reușit să ofere
un exemplu atât de strălucit, chiar dacă a
rămas în tăcere și în umbră. Viața lui a fost
oferită total Fiului lui Dumnezeu, în timp ce
singurul cuvânt pe care ni l-a încredințat a
fost viața sa.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 19 martie 2020 81