De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Evanghelia de astăzi ne prezintă o nouă apariție
a lui Isus înviat în fața ucenicilor săi lângă
Marea Tiberiadei, acolo unde ei s-au întors
la munca obișnuită de pescari. „Dar în noaptea
aceea nu au prins nimic” (In 21,3). În zori,
Isus a apărut pe țărmul mării, „dar discipolii
nu știau că este Isus” (In 21,4). A fost nevoie
de un nou gest extraordinar din partea lui
Isus pentru ca ei să-l recunoască; la cuvântul
său, ucenicii au aruncat din nou năvodul, pe
care de această dată abia îl mai puteau trage
datorită mulțimii peștilor.
În acest episod prezentat de evanghelistul Ioan
putem vedea mai întâi o legătură între muncă
și har. Pe de o parte, trebuie să muncim ca și
când succesul ar depinde de puterile noastre,
iar pe de altă parte, să înțelegem că rezultatul
muncii noastre e rodul harului pe care
Dumnezeu ni-l acordă în mod gratuit. Dacă
acest lucru este valabil pentru orice activitate,
cu atât mai mult este valabil pentru misiunea
de a fi pescari de oameni, adică de a-i apropia
pe ceilalți de Cristos.
Este ca și cum Isus ne-ar spune: „Munciți din
toată inima, iar succesul va veni atunci când
nici nu vă așteptați!”
Gândul zilei
„Nu este în nimeni altul mântuirea”.
(Fap 4,12)
Cu mare curaj, Petru vorbeşte Sinedriului,
organismul suprem
care îl condamnase pe Isus
şi îl dăduse pe mâna lui Pilat
pentru a-l răstigni.
Noi ne bucurăm de această certitudine.
„În nimeni altul”: nu voi căuta alte religii.
Dacă învăţ despre ele,
va fi doar pentru a înţelege
cum să le vestesc celorlalţi
religia care îi poate salva.
„Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal
năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de
pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul
nu s-a rupt” (In 21,11). În lumea tehnicii,
pentru a funcționa cât mai bine, fiecare lucru
trebuie să aibă o măsură justă; de exemplu,
o mașină poate atinge o anumită viteză sau
un pod suportă o anumită greutate. La fel și
omul își are măsura sa. În acest sens, întrebarea
ar fi: câți oameni poate primi Bise rica?
Fără îndoială, misiunea ei este salvarea tu -
turor oamenilor. Însă adesea se estimează că
năvodul lui Petru se va rupe din cauza marilor
schimbări ce au loc în lume sau că Biserica
lui Cristos nu va reuși să se adapteze la exigențele
timpurilor moderne ori că își va pierde
mulți dintre proprii membri. Însă experiența
veacurilor trecute ne arată că marile apostazii
și schisme au fost mereu în echilibru cu
răspândirea Bisericii în lume. Se spune că,
înainte de a muri, un ateu ar fi exclamat:
„Temeți-vă de Biserică! Noi trecem, dar Bi -
serica rămâne!” Păcat că nu a fost cineva acolo
ca să-i răspundă: „Nu-ți fie teamă să te lași
prins în năvodul Bisericii! În felul acesta vei
rămâne și tu”.
Isus înviat se face recunoscut în gesturile sale,
atât în pescuirea minunată, cât și în invitația
plină de iubire pe care le-o adresează ucenicilor:
„Veniți și mâncați!” Cel Înviat se face
recunoscut în gestul dăruirii, care devine
identitatea ce îl însoțește în orice condiție de
viață. Desigur, hrana oferită de Isus ne face
să ne gândim în mod inevitabil la Euha ristie,
în care fiecare dintre noi se apropie de Cel
Înviat, îl recunoaște și intră în comuniune cu el.
Domnul înviat să ne ajute și pe noi să recunoaștem,
asemenea apostolului Ioan, prezența
sa în viața noastră; să nu încetăm să ne îndrep -
tăm privirea spre el și să credem că numai el
este mântuirea și viața noastră.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 17 aprilie 2020 203