De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
La Paști, atâtea gânduri și reflecții apar în
inima noastră! Ar fi suficient să avem un
minim de timp pentru a reflecta, pentru a sta
în contemplarea unui mister atât de mare,
care ne depășește cu adevărat.
Înainte de toate, trebuie înțeles Paștele. Uneori,
creștinii înțeleg în mod greșit acest cuvânt.
Ce înseamnă „învierea”? Ea presupune ca
aceleiași persoane de dinainte să-i fie oferită
o nouă existență. Aceeași persoană, trup și
suflet, persoana ca atare asumă o existență
reînnoită, o existență care se bucură de însăși
experiența Duhului Sfânt și de anumite ca -
lități pe care trupul de dinainte nu le avea.
Apostolii au avut această experiență cu Dom -
nul Isus: l-au văzut înainte de moarte, Ioan
l-a văzut murind pe cruce, iar după trei zile
au putut vorbi cu Isus înviat; nu reîncarnat, nu
supraviețuitor în spirit, nu reanimat, ci „înviat”.
Aceasta au văzut apostolii. Aceasta este în vie -
rea lui Cristos, aceasta va fi și învierea noastră;
deci, nu o reîncarnare, nu o supraviețuire simplă
a spiritului, ci o adevărată existență nouă care
va fi oferită întregii noastre persoane, trup și
suflet.
Gândul zilei
„Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia
la toată făptura!” (Mc 16,15)
Chiar este nevoie de această poruncă,
pentru că ucenicii, ca nişte buni evrei,
nu s-ar fi aventurat niciodată
să intre în locuri locuite doar de păgâni.
Isus îi trimite la toţi,
îi trimite să-i iubească pe toţi
şi să le ofere tuturor –
prin cuvinte şi fapte – iubirea Tatălui.
Şi astăzi repetă: „Mergeţi la toţi,
la oamenii de toate religiile
şi chiar şi la cei care nu practică nicio religie,
pentru că şi lor vreau să le dau viaţă!”
Învierea lui Isus ne învață că acel mesaj pe
care el însuși l-a trăit personal a fost autentificat
de Dumnezeu ca și cum ar fi avut semnătura
lui. Cuvintele pe care Cristos le-a rostit
nu sunt fără sens; evanghelia sa nu este un mesaj
aruncat în vânt, ci este un mesaj de viață.
Ceea ce evanghelistul Marcu repetă astăzi în
rezumatul aparițiilor lui Isus înviat nu este
foarte confortant. Maria Magdalena vine și
le spune ucenicilor că l-a văzut pe Domnul
înviat, însă aceștia „n-au crezut-o” (Mc 16,11).
Ucenicii care se îndreptau spre Emaus și
care au mers cu Isus s-au întors și au po -
vestit, „însă nu i-au crezut nici pe aceștia”
(Mc 16,13). În cele din urmă, Isus le apare
celor unsprezece în timp ce stăteau la masă și
„i-a dojenit pentru necredința și împietrirea
inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei
care l-au văzut înviat din morți” (Mc 16,14).
Învierea este un mister al credinței, iar în
apostoli, ca și în noi, exista o anumită rezistență
față de credință. Dacă învierea este
misterul marii bucurii, al bucuriei divine, ce
motiv am avea să nu credem? Și totuși în noi
există o rezistență; în locul bucuriei divine,
noi preferăm tristețea umană.
Isus înviat este fundamentul credinței noastre,
iar viața noastră are consistență în trăirea
învățăturilor sale, lăsându-ne conduși de iu -
birea sa gratuită.
În acest timp al nostru, în care siguranțele
dispar și ne simțim doborâți de fluiditatea
unei societăți tot mai frenetice, este necesar
să descoperim că Cel Înviat dă sens vieții
noastre. Să ne încredem în cuvântul său care
mântuiește. Să găsim mereu spațiu și timp de
rugăciune, pentru a ne bucura de prezența
lui Isus, care dăruiește bucurie vieții noastre.
Cel Înviat ne precedă întotdeauna; ne vine
în întâmpinare și ni se alătură; ne cheamă să
sperăm și să credem; ne primește, ne iubește și
ne trimite în lume ca să vestim evanghelia sa.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 18 aprilie 2020 207