De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
În evanghelia de astăzi putem vedea cu câtă
liniște se apropie Isus de pătimirea sa. Aceasta
este un act de milostivire, iar Dumnezeu Tatăl
îl primește mai mult decât toate jertfele rituale
pe care chiar și Isus le oferea la templul din
Ierusalim înainte de a urca pe Calvar.
Istoria femeii adultere prezentată în evanghelie
ne vorbește despre milostivirea infinită a lui
Dumnezeu față de noi, cei păcătoși. În fața
răului, noi, oamenii, adoptăm în general două
atitudini: prima este cea de condamnare ho -
tărâtă și severă, iar a doua este cea de înțelegere
ușoară. Condamnăm cu severitate pe
cineva atunci când greșește, considerând că
cel puțin noi nu suntem ca ceilalți, nu suntem
asemenea celor păcătoși, iar în această distanțare
de ei ne construim în interior o oarecare
siguranță. Aceasta este o atitudine falsă,
deoarece este orgolioasă. Isus nu ne-a învățat
să ne separăm de cei păcătoși, ci să ne situăm
în mijlocul lor.
În schimb, atunci când nu condamnăm, sun -
tem tentați să adoptăm o atitudine conciliantă.
Și ajungem să rostim astfel de cuvinte: „E
adevărat că nu totul este în ordine, dar trebuie
să se înțeleagă că persoana respectivă este
Gândul zilei
„Eu sunt curat de sângele acesteia”.
(Dan 13,46)
O femeie evreică, temătoare de Dum nezeu
şi căsătorită, este jignită de doi bărbaţi care
ar fi vrut să se unească cu ea şi pe care ea
îi refuzase.
E condamnată la moarte în mod nedrept.
Dumnezeu îl inspiră pe un tânăr să se arate
împotriva deciziei judecătorilor şi să-i examineze
pe acuzatori. Se dovedeşte, astfel,
nevinovăţia femeii, Suzana.
Îţi mulţumesc, Tată, că asculţi strigătul celor
nevinovaţi şi că îi salvezi!
victima circumstanțelor, a societății…” și așa
mai departe. Dar în felul acesta ne eliberăm
de responsabilitatea luptei împotriva păcatului,
pe care aproape că îl justificăm prin cuvintele
și judecata noastră indulgentă.
Isus nu diminuează gravitatea păcatului și știe
că răul este acela care îl corupe pe om. Tocmai
de aceea, atitudinea lui Isus nu este una de
indulgență ușoară. Punându-se alături de cei
păcătoși, Cristos ia asupra sa suferința păcatului,
și numai în felul acesta poate să fie
indulgent și să ofere iertarea lui Dumnezeu.
„Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu
mai păcătuiești!” (In 8,11). Cu aceste cuvinte
de mântuire și de speranță se adresează Isus
unei femei adultere, târâtă în fața lui de cărturari
și farisei, cu toții hotărâți să-l pună la
încercare și să o condamne pe femeia păcătoasă.
Sunt cuvinte pe care fiecare creștin ar
trebui să le transmită tuturor, mai ales celor
care au greșit. Fiecare ar trebui să spună ca
Isus: „Eu nu te condamn, ci vreau să te mân -
tuiești. Dacă tu ai greșit, dacă ai fost un de -
lincvent, dacă ai făcut toate nelegiuirile, sunt
aici să îți spun că și pentru tine există posibilitatea
de a te mântui. Eu nu sunt aici pentru
a te arăta cu degetul, ci pentru a-ți arăta calea.
Mergi și nu mai păcătui!”
De câte ori în viața de fiecare zi și oriunde
în lume, uneori chiar în Biserică, se gân dește
mai mult să se pedepsească decât să se răscumpere,
mai mult să se condamne decât să
se salveze, mai mult să se lanseze anateme
decât dezlegări, mai mult să se dea sentințe
decât să se reflecteze asupra propriei acțiuni
și asupra posibilelor căi de convertire!
Iată de ce, în acest timp al Postului Mare,
Dumnezeu ne invită să folosim bine pietrele
cuvântului său, nu pentru a le arunca în ceilalți,
ci pentru a zidi comunități bogate în
milostivire.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 30 martie 2020 125