De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Evanghelia ne amintește conflictul dintre
Isus și mai-marii poporului. Unii ascultători
ai lui Isus aveau convingerea că „acesta este
în tr-adevăr Profetul!”. Dar în ignoranța lor
con siderau că Isus nu este din neamul lui
David, iar alții aduc obiecții. Dușmanii lui
Isus profită de aceste disensiuni și încearcă
să-l aresteze; nu vor să-l asculte, își astupă
urechile, își închid ochii pentru a nu vedea,
pentru a nu recunoaște adevărul. Așadar,
evan ghelia ne arată că Isus trezește dezbinări;
în fața lui, atitudinile sunt foarte diferite
și distante.
Fariseii și marii preoți se așteaptă ca Isus să
fie arestat, însă gărzile nu reușesc să facă
acest lucru. Văzând că soldații s-au întors fără
Isus, marii preoți intuiesc că s-a întâmplat
ceva serios. Judecata de conștiință a soldaților
– „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul
acesta!” (In 746) – se lovește în mod inevitabil
de autoritatea Legii, reafirmată imediat
de către farisei. Pare imposibilă orice judecată
divergentă, până când Nicodim, unul dintre
farisei, făcând apel chiar la Lege, deschide o
cale pentru posibilitatea salvării lui Isus:
„Oare Legea noastră condamnă un om înainte
de a-l judeca și de a afla ce a făcut?” (In 7,51).
Gândul zilei
„Acesta este Cristos!” (In 7,41)
În poporul lui Dumnezeu din vechime au
fost unii care, deşi contrazişi de alţii, l-au
recunoscut pe Isus, au recunoscut cine era
cu adevărat.
Tot astfel, şi în Biserică unii cred că Isus
este Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, dar
sunt şi alții care au dubii, care îl ignoră sau
chiar îl împiedică.
Şi eu caut să cred, învingând rezistenţele
din lăuntrul meu ori pe cele din exterior.
Isuse, tu eşti Domnul meu!
Însă, vorbind astfel, Nicodim se compromite;
este ușor de înțeles faptul că el se afla de partea
lui Isus. În calitate de membru al Sine driului,
Nicodim, care îl cunoștea deja pe Isus, recunoaște
realitatea misiunii sale mântuitoare.
Prejudecata de fond a multora este faptul de
a nu accepta gratuitatea și intrarea lui Dum -
nezeu în istoria omenirii, dincolo de orice
așteptare.
Intervenția curajoasă a lui Nicodim nu a evitat
condamnarea lui Isus, dar rămâne ca o me -
morie a forței conștiinței, urmată și de riscul
de a-și compromite propria persoană. La fel
s-a întâmplat cu profetul Ieremia și cu atâția
creștini care, după ce au primit cuvântul,
l-au transmis mai departe cu înțelepciune și
mult curaj.
Evanghelia de astăzi se încheie astfel: „Și
s-a dus fiecare la casa lui” (In 7,53). Cei care
participaseră la discuția cu privire la originea
și identitatea lui Isus se întorc acasă cu ideile
dinainte, iar unii, așa cum sunt marii preoți,
chiar pleacă supărați și plictisiți, întrucât, după
părerea lor, atâta lume nu cunoștea bine Sfânta
Scriptură și se lăsa înșelată cu multă ușurință.
Episodul din evanghelie ne învață cum trebuie
să stăm în fața lui Isus: nu cu atitudinea
celui care presupune că știe deja totul despre
el în baza studiilor pe care le-a realizat, ci cu
atitudinea celor „mici”, adică cu umilința și
simplitatea inimii.
Misterul Paștelui care se află la sfârșitul acestui
drum al Postului Mare devine o explicație
pentru toate. Isus Cristos este asemenea unui
miel blând, jertfit din iubire față de toți oa -
menii. Însă moartea lui nu va însemna distrugerea
sau sfârșitul oricărei speranțe, de -
oarece Isus este calea aleasă de Dumnezeu
Tatăl pentru a-i reda omului demnitatea de
fiu al lui Dumnezeu și moștenitor al vieții
veșnice.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 28 martie 2020 117