De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Lecturile din această perioadă a Postului Mare
ne orientează în mod progresiv, duminică de
duminică, spre misterul central al credinței
noastre: învierea lui Cristos. După ce dumini -
cile precedente au abordat misterul lui Cristos
în desfășurarea unor momente im portante ale
vieții sale publice (ispitirea în pustiu, schimbarea
la față, întâlnirea și dialogul cu femeia
samariteană și vindecarea unui orb din naștere),
liturgia cuvântului de astăzi ne vorbește despre
atotputernicia lui Cristos asupra vieții și asupra
morții, punând în centrul atenției învierea
lui Lazăr din Betania.
Deși nu este singura minune de acest fel să -
vârșită de Isus, totuși, învierea lui Lazăr prezintă
o importanță deosebită atât pentru faptul
că i-a oferit lui Isus ocazia de a arăta că el
este „învierea și viața”, cât și pentru faptul
că această minune a avut loc cu puțin înainte
de pătimirea, moartea și învierea lui Isus.
Astfel, învierea lui Lazăr poate fi considerată
o anticipare a învierii lui Cristos. În același
timp, învierea lui Lazăr strălucește ca o promisiune:
moartea nu înseamnă sfârșitul.
În fața suferinței, oamenii se agită, sună la am -
bulanță, apelează la medici; toți ar dori să facă
Gândul zilei
„Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat”.
(In 11,41)
Isus îi mulţumeşte Tatălui:
i-a dat putere
să-l cheme din nou la viaţă
pe prietenul său Lazăr.
Dar mai mult:
i-a dat putere să ofere acea viaţă
care nu mai moare
fiecărui om care îl primeşte,
care îl primeşte pe el,
răstignit şi înviat.
Şi eu îţi mulţumesc, Tată al lui Isus!
ceva pentru cel bolnav, numai să nu moară.
Iar în fața morții, cu toții devenim neputincioși.
Viața, ca și moartea nu depind de noi;
Dumnezeu oferă viața și o ia înapoi când
consideră de cuviință.
Moartea lui Lazăr este doar un pretext pentru
ca Isus să lanseze o nouă învățătură despre
atotputernicia sa în privința vieții. În acest
sens, Isus se dovedește a fi un adevărat maestru.
El știe că nu e suficientă teoria, mai ales în
ceea ce privește transmiterea unor adevăruri
legate de viață. Ca bun pedagog, Isus vrea
să însoțească teoria cu un exemplu concret.
Discuția lui cu Marta confirmă această teorie:
„Fratele tău va învia”. „Știu că va învia în
ziua de apoi”. „Nu. Va învia acum – o asigură
Isus –, pentru că eu sunt învierea și viața”.
În continuare, Isus cere să fie dus la mormântul
lui Lazăr, iar acolo săvârșește minunea. „La -
zăre, vino afară!” Iar mortul, cu mâinile și
picioarele înfășurate, iese din mormânt. Cum
poate să meargă un om legat la mâini și la
picioare? Și totuși, Lazăr iese legat la mâini
și la picioare, iar misiunea de a-l dezlega
revine celor din jur, care sunt martori la eveniment.
Posibilul îl fac oamenii, imposibilul îl face
Dumnezeu! Ar fi fost prea mult ca Lazăr să
iasă din mormânt gata dezlegat. S-ar fi putut
bănui că a fost vorba de o înscenare a morții
lui. În patru zile cât a stat în mormânt, Lazăr
ar fi avut timp să se dezlege, dacă ar fi fost
așa. Însă Lazăr chiar era mort și a dovedit-o,
ieșind din mormânt ca un mort, adică înfă -
șurat cu acea pânză.
Dincolo de aspectul sentimental pe care îl
comportă, evanghelia învierii lui Lazăr este o
lecție extraordinară de credință, speranță și
iubire. Este o ultimă verificare a acestor virtuți
înainte de marea verificare a fidelității în
fața lui Isus mort pe cruce, dar care va învia.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 29 martie 2020 121