De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Asemenea apei dătătoare de viață și asemenea
aerului pe care îl respirăm, lumina este un
element indispensabil pentru viața noastră și
a naturii. Mai mult, lumina se identifică cu
viața însăși, așa încât expresia „a veni la
lumină” echivalează cu „a se naște”.
Toată Scriptura e străbătută de această temă
a luminii. Astfel, de la creație și până la apariția
Ierusalimului ceresc, în care Dumnezeu
va fi lumina celor răscumpărați, istoria mântuirii
e plină de intervențiile lui Dumnezeu,
care îi luminează și îi conduce la cunoașterea
sa pe cei care se încred în el. Este și cazul
orbului din naștere prezentat în evanghelie,
în dezvoltarea aceleiași teme a luminii. Dacă
în celelalte cazuri, cei bolnavi și neputincioși
veneau la Isus și-l rugau să-i vindece,
de această dată, însuși Isus se apropie de orb
și îi redă vederea. Iar faptul că vindecarea
orbului este relatată în doar două versete, ne
dă de înțeles că accentul nu cade pe acțiunea
miraculoasă în sine, ci pe semnificația profundă
a acestei vindecări.
Trecerea acelui om de la orbirea fizică la ve -
derea lucrurilor se desfășoară paralel cu itinerarul
său spiritual. Cu alte cuvinte, orbul
vindecat parcurge un drum de credință. Astfel,
Gândul zilei
„Cred, Doamne!” (In 9,38)
Acel om, orb din naştere,
sărac, exclus până şi din viaţa religioasă
a poporului său,
a experimentat în propriul trup
iubirea milostivă a lui Isus.
Isuse, care ai luminat şi întunericul din mine,
eu nu te vedeam;
mi-ai dat darul de a te contempla.
Acum mă încred în tine
şi mă încredinţez numai ţie.
Mulţumesc!
la început, Isus nu era pentru el decât un necu -
noscut, căruia îi știa doar numele. Dar, odată
vindecat, el declară în fața fariseilor că Isus
este un profet și un trimis al lui Dum nezeu,
pentru ca, în cele din urmă, să-și ex prime
credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Așadar, vindecarea orbului din naștere nu este
doar istoria unui bolnav care a primit lumina
ochilor, ci este și istoria unui necredincios
care a ajuns la lumina credinței. Iar ceea ce
l-a atras și l-a călăuzit la credință a fost lu -
crarea tainică înfăptuită de Isus prin lumina
harului.
Drumul spiritual parcurs de orbul vindecat
este și drumul oricărui creștin botezat, care
trebuie să treacă de la simpla cunoaștere is -
torică a lui Cristos la încrederea și adeziunea
deplină față de el. Pe acest drum de credință,
fiecare dintre noi a primit lumina Duhului
Sfânt, pentru a-l putea recunoaște pe Cristos
în cuvintele și faptele sale.
Dar așa cum există un progres pe drumul de
credință, tot așa există și un proces de perseverare
în necredință. În autosuficiența lor,
fariseii devin incapabili să recunoască pu terea
harului lui Cristos care acționează în oameni
și, îndepărtându-se de adevărata lu mină, ajung
să orbecăiască în întuneric.
Conștient de responsabilitatea pe care o implică
darul credinței, apostolul Paul ne îndeamnă
să rămânem fideli propriei chemări, adică să
trăim ca fii ai luminii. În îndemnul său, el
por nește de la constatarea că acum suntem
lumină în Domnul (cf. Ef 5,8), iar din această
condiție nouă izvorăște și exigența unei con -
duite corespunzătoare, ale cărei roade sunt
bunătatea, dreptatea și adevărul. Așadar, im -
perativul fundamental al condiției noastre de
creștini autentici este acela că, odată ce am
primit lumina, trebuie să devenim lumină pentru
cei din jurul nostru.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 22 martie 2020 93