De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Poporul israelit se considera privilegiat, în -
trucât deținea Legea care descoperă perfecțiunea,
bunătatea, adevărul, dreptatea și înțe -
lepciunea lui Dumnezeu, determinându-i pe
cei care respectau Legea să-l imite. În felul
acesta, interdicțiile nu erau trăite ca o povară,
ci ca un dar, iar respectarea poruncilor aducea
rod, creștea iubirea față de aproapele, față
de omul creat după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu. Spațiul de acțiune în care trebuie
oferită iubirea este viața de fiecare zi, în lo -
curile activităților în care fiecare este impli -
cat, în rolurile care îi revin față de persoanele
pe care Dumnezeu i le pune alături.
În evanghelie este impresionant modul în care
Isus ne îndeamnă la iubire. El se identifică cu
cei săraci și nevoiași: „Tot ce ați făcut unuia
dintre aceștia, mie mi-ați făcut: mi-ați dat să
mănânc, mi-ați dat să beau…, pe mine m-ați
îmbrăcat, pe mine m-ați primit”. Dimpo trivă:
„Tot ce nu ați făcut unuia dintre aceștia, mie
nu mi-ați făcut, mie nu mi-ați dat să mănânc,
nu mi-ați dat să beau…”.
Noi ne-am aștepta ca Dumnezeu să ne împingă
spre iubirea fraternă, spunându-ne: „Eu sunt
Gândul zilei
„Să judeci pe aproapele tău
după dreptate”. (Lev 19,15)
Acest cuvânt le este adresat
de către Dumnezeu
judecătorilor poporului său:
le porunceşte să fie imparţiali,
să nu aibă preferinţe,
nici teamă faţă de nici un om,
şi să nu se lase corupţi de bani,
pentru că judecata
este a lui Dumnezeu.
Duhule Sfânt,
vino în ajutorul lor
şi al nostru!
Dumnezeu; eu vreau fericirea tuturor; așadar,
trebuie să fiți buni cu frații voștri”. Însă vedem
că, în Vechiul Testament, modul în care Dum -
nezeu vorbește este diferit; el pune în fața
noastră propria autoritate și ne cere să respin -
gem orice răutate. Dumnezeu ne cere dreptatea,
iar aceasta este prima etapă a carității.
„Să nu-l vorbești de rău pe surd și să nu pui
piedică înaintea unui orb, ci să te temi de
Dumnezeul tău! Eu sunt Domnul” (Lev 19,14).
Cu alte cuvinte: „Să nu faci răul, chiar atunci
când ți se va părea ușor și util de făcut, și să
nu-l faci din respect pentru mine, pentru că
eu sunt Dumnezeu”.
Trecerea de la textul din Cartea Leviticului
la pagina din Evanghelia după sfântul Matei
ne conduce într-o altă lume. Isus nu vorbește
despre autoritate, ci despre persoana sa, ajun -
gând să se identifice cu cei săraci: „Tot ce
ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici,
mie mi-ați făcut” (Mt 25,40). Aici nu este vorba
doar de dreptate, ci de adevărata caritate. Nu
mai vorbim de legi negative, ca în Vechiul
Testament: să nu furi, să nu juri, să nu-l asuprești
pe aproapele. Este vorba de împlinirea
binelui, de a merge în întâmpinarea celor
nevoiași. Judecata este făcută împotriva pă -
catelor de omisiune. Astfel, a ignora ocaziile
de a face binele, de a ajuta, de a-l întări pe
cel care suferă este un păcat. Cei care s-au
comportat astfel nu au avut conștiința că au
săvârșit răul; nu l-au văzut pe aproapele aflat
în nevoie. Au fost drepți până la un anumit
punct, dar nu s-au gândit să facă o bucurie
cuiva. Iar atunci când nu i-au acordat ajutor
celui care îl aștepta, nu i l-au dat lui Isus însuși.
Astăzi, să-i cerem lui Dumnezeu harul de a
descoperi dimensiunea carității și de a înțelege
că, ori de câte ori îi ajutăm pe cei săraci,
pe cei care au nevoie de mângâiere, de atenție,
de înțelegere, îl ajutăm pe Isus însuși.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 2 martie 2020 13