De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Evanghelistul Ioan notează că mulțimea s-a
urcat în bărci și a mers să-l caute pe Isus
(cf. In 6,24). O asemenea călătorie apărea
din dorința de a-l vedea pe Isus. Ce anume a
văzut mulțimea care aleargă la Isus? Posibi -
litatea de a avea pâine pe săturate. Și ce anume
nu a văzut mulțimea? Faptul că acea pâine este
o hrană pieritoare, în timp ce Isus are „hrana
care rămâne spre viața veșnică” (In 6,27);
cealaltă pâine era doar un „semn” al acestei
hrane. Semnul cere să se meargă dincolo de
ceea ce se vede la suprafață. În schimb, mulțimea
nu reușește să facă aceasta și se oprește
la primul nivel. Ce este această hrană pe care
Isus o oferă, încă nu s-a spus. Dar un lucru este
deja limpede și nu trebuie subevaluat: este o
pâine cu substanță de veșnicie, adică are
însăși calitatea lui Dumnezeu, pe care Isus îl
numește „Tată” și de care se leagă în mod
direct, deoarece are sigiliul care îi arată apar -
tenența și garanția.
Asemenea mulțimii din evanghelie, și noi îl
căutăm pe Isus atunci când necesitățile noastre
personale, comunitare, sociale ne depășesc;
odată dispărute, se întâmplă să încetăm să-l
mai căutăm pe Isus. Iată de ce suntem invitați
Gândul zilei
„Au văzut faţa lui ca faţa unui înger”.
(Fap 6,15)
Chipul lui Ştefan
străluceşte de lumină,
în timp ce este acuzat şi insultat
din pricina iubirii sale faţă de Isus.
El nu reacţionează cu resentiment
sau cu spirit de răzbunare,
ci continuă să-l iubească
pe Domnul său.
Iar chipul lui
este mărturisitor
al adevărului!
să facem în așa fel încât, după un asemenea
moment inițial și necesar, să urmeze timpul
credinței în Isus. El este darul prin excelență
pe care ni-l oferă Tatăl. El este semnul concret
al iubirii și al apropierii lui Dumnezeu,
pe care cel credincios îl caută de-a lungul
vieții. Să credem în Isus cu răspunsul recunoscător
pentru multele daruri pe care le-am
primit; cu răspunsul primitor pentru cele noi
pe care el le are pregătire pentru noi; cu răspunsul
îndreptat spre împărtășire cu ceilalți.
Hrana este oferită, dar se cere și un efort pentru
a fi procurată. Din punct de vedere literar,
este nevoie de „muncă” pentru a o obține.
Aceasta este ideea conținută în verbul care
provoacă întrebarea în rândul mulțimii: ce
muncă trebuie făcută, care sunt faptele lui
Dumnezeu care trebuie săvârșite? Răspunsul
lui Isus este surprinzător, cel puțin în mod
aparent: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu:
să credeți în cel pe care l-a trimis el!” (In 6,29).
Isus pune împreună munca și credința. Dar
trebuie să fie clar faptul că protagonistul este
el însuși. Acest lucru este spus într-o formulă
foarte cunoscută: nu este vorba atât de a lucra,
cât mai ales de a-l lăsa pe Dumnezeu să lu -
creze în noi.
Răspunsul din evanghelie impune o reflecție
serioasă. Fiecare dintre noi este chemat să
reflecteze asupra a ceea ce înseamnă „a crede”
în Fiul lui Dumnezeu, dacă modul nostru de
a participa la sfânta Liturghie și de a ne ruga,
comportamentul nostru zilnic reflectă faptul
că noi credem în Cristos. A crede în Isus în -
seamnă a-l recunoaște ca Fiu al lui Dum -
nezeu. A crede în Isus înseamnă a adera la
misiunea sa prin acceptarea voinței mântuitoare
a Tatălui, care îl va chema să se ofere ca
jertfă pentru noi. A crede în Isus înseamnă a
merge dincolo de semnele temporare, pentru
a căuta o prezență veșnică.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 27 aprilie 2020 243