De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Drumul celor doi ucenici spre Emaus este
un pelerinaj al inimii, în întâlnirea neașteptată
și fericită cu Cel Înviat, care îi transformă
pe deplin și îi trimite ca mesageri ai învierii.
Prin cruce, Isus nu i-a părăsit pe ucenicii săi,
ci doar i-a invitat la o mare întâlnire. În timp
ce mergeau pe drum, dialogând, primind com -
pania Celui Înviat, confruntându-se cu Cu -
vântul vieții, cei doi ucenici trec de la neîncredere
la credință, de la tristețe la bucurie,
de la îndepărtarea de comunitate la reîntoarcerea
în cadrul ei. Întâlnirea cu Isus îi relansează
și îi face să pornească din nou spre
Ierusalim. Recitirea planului lui Dumnezeu,
posibilă doar în lumina pascală, face inteligibil
ceea ce mai înainte era inacceptabil, și
anume faptul că Mesia trebuia să parcurgă
în mod necesar calea iubirii până la dăruirea
de sine și astfel să ajungă în gloria sa.
Isus înviat arată că își asumă deziluzia ucenicilor
săi. De aceea, nu o condamnă, ci o
vindecă; nu o judecă, ci o înțelege și educă
cu răbdare inima pentru o speranță nouă. Ca
orice atitudine a inimii, și deziluzia poate să
fie un punct de pornire pentru credință. Pentru
Gândul zilei
„Rămâi cu noi, pentru că este seară”.
(Lc 24,29)
Acest cuvânt a devenit
una dintre rugăciunile noastre preferate.
Cei doi
încă nu ştiau
cine era
cel pe care îl invitau.
Noi ştim,
şi de aceea ne limităm să spunem
„Rămâi cu noi”,
dar suntem gata să insistăm:
Rămânem cu tine,
venim cu tine!”
cei doi ucenici care se află într-o astfel de
dificultate încât înăuntrul lor sunt în stare să
renunțe la Domnul, chiar dacă mai doresc să
fie cu el, Isus împlinește minunea Euha ris -
tiei. Gestul frângerii pâinii le permite să-l
recunoască pe Cel Înviat. Au mers împreună
cu Isus, au vorbit cu el, însă doar acel gest
unic și irepetabil le permite să-l recunoască.
Un asemenea gest îi învață să ofere o nouă
valoare cuvintelor pe care le-au ascultat cu
puțin înainte: „Oare nu ne ardea inima în noi
când ne vorbea pe drum și ne explica Scrip -
turile?” (Lc 24,32). Experiența spirituală de
care au avut parte, făcută din cuvinte și din
pâinea euharistică, îi face să schimbe direcția
drumului, starea sufletească și viața. Cei doi
ucenici se întorc la Ierusalim, iar viața lor va
deveni din acel moment o vestire a acelei mi -
lostiviri și a acelei împărtășiri pe care au expe -
rimentat-o stând împreună cu Isus; o vestire
a acelei iubiri care primește, se dăruiește și
face inimile să tresalte de bucurie.
Episodul ucenicilor din Emaus este unul
exemplar. El ne arată că Isus înviat este prezent
și astăzi în viața noastră de credincioși
și că putem să-l întâlnim. El se apropie de noi
toți așa cum s-a apropiat de ucenicii din Emaus.
Face înșiși pașii noștri de dezamăgire și de
speranță, de moarte și de viață. Ne întâlnește în
evenimentele noastre zilnice, alăturân du-ni-se
oriunde mergem. Și, asemenea celor doi uce -
nici, ne oferă ocazia de a împărtăși înțelepciu -
nea cuvântului care ne încălzește inimile și,
totodată, de a-l recunoaște la frângerea pâinii
ca fiind Cel Înviat.
Ascultarea cuvântului și binecuvântarea pâinii
amintesc de ceea ce se celebrează zilnic în
sfânta Euharistie ca izvor și culme a întregii
vieți creștine. Ea ne face să-l întâlnim pe
Cristos cel înviat, să împărtășim darurile sale
și să devenim mesageri ai săi.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 15 aprilie 2020 195