De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
În întunericul nopții este imposibil să um blăm;
suntem asemenea unor naufragiați. Oamenii
au nevoie de lumină pentru a-și vedea se -
menii și pentru a călători împreună. Din acest
motiv, apostolul Ioan ne spune că „Dumnezeu
este lumină” (1In 1,5), deoarece vrea să lu -
mineze calea fiecărui om, astfel încât niciun
obstacol sau pericol care îi iese în cale să nu-l
poată împiedica în drumul spre viața veșnică.
Dumnezeu este lumină și, prin urmare,
este acela care nu poate fi învins. Un mic
licurici este suficient pentru a învinge cel mai
dens întuneric. În întunericul nopții, o mică
stea este suficientă pentru a face ca privirea
noastră să aibă unde să se îndrepte. Acest
lucru nu este valabil și în cazul întunericului.
Astfel, nicio zi luminoasă nu poate fi învinsă
de întuneric; nicio eclipsă de soare, fie ea și
totală, nu poate să învingă lumina, care gă -
sește întotdeauna calea de a pătrunde.
Dumnezeu este lumină, iar faptul de a fi în co -
muniune cu el înseamnă a trăi în lumina sa. Și
dacă se întâmplă să ne rătăcim în întunericul
lumii, atunci găsim în Dumnezeu un refugiu
sigur; Isus Cristos este „apărătorul” nostru la
Gândul zilei
„Luaţi asupra voastră jugul meu”. (Mt 11,29)
Ecaterina din Siena, patroană a Europei, ve -
ghează şi se roagă pentru noi astăzi şi ne
invită să ne suflecăm mânecile şi să trecem
la treabă. Să luăm şi noi jugul iubirii, care,
deşi uneori pare greu de purtat, devine plăcut,
iar povara pe care o avem de purtat devine
uşoară cu Cristos.
Rămânem surprinşi din nou să redescoperim
cum acţionează Duhul Sfânt în istorie, dând
naştere la carisme în momentele de cea
mai mare dificul tate în Biserică.
Şi astăzi Dumnezeu are nevoie de oameni
ca noi, care să se pună la dispoziţia lui!
Tatăl și „jertfa de ispășire” pentru păcatele
noastre și ale lumii întregi (cf. 1In 2,1-2).
Sfinții au vestit și au mărturisit comuniunea
cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos, trăind în
lumină; o viață trăită în lumina lui Cristos, ca
cea a sfintei Ecaterina din Siena: o existență
orientată total spre iubirea față de Cristos, con -
cretizată într-o „căsătorie mistică”. Ase menea
sfintei Ecaterina din Siena, putem și noi să
iubim și să slujim Biserica și lumea întreagă,
pentru a fi așa cum îi place Domnului.
În ziua în care liturgia amintește de această
învățătoare a Bisericii și patroană a Europei,
evanghelia ne vorbește despre harul rezervat
celor mici. Erau mulți înțelepți și învățați în
Europa secolului al XIV-lea, însă Dum nezeu
a ales această tânără analfabetă pentru a-i
chema pe papi și împărați, pe laici și preoți
la un stil de viață în sintonie cu mesajul evan -
gheliei. Măreția lui Dumnezeu se manifestă
în slăbiciunea și nepriceperea omului, alegându-i
pe cei din urmă pentru a-i face de
rușine pe cei puternici. Este un adevăr pe care
Fecioara Maria l-a exprimat în Magnificat,
pe care l-au mărturisit apostolii și pe care l-au
trăit toți sfinții.
Faptul de a nu fi genii sau minți luminate nu
trebuie să devină o piedică în calea mărturiei
vieții creștine. O mamă nu are nevoie de
diplomă pentru a-și iubi proprii copii, ci este
suficient să trăiască conform naturii sale. Un
creștin nu are nevoie să cunoască toată filozofia
și teoriile care explică lumea, ci trebuie
doar să trăiască în iubirea față de Domnul,
care îi va umple inima cu înțelepciunea sa.
„Deoarece ești infinit, o, Doamne, iar noi
sun tem limitați, tu ne oferi mai mult decât
ne-am putea dori. Măsura dorințelor noastre
nu este niciodată echivalentă cu măsura cu
care tu știi, poți și vrei să ne umpli și să ne
saturi” (sfânta Ecaterina din Siena).
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 29 aprilie 2020 251