De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Parabola bogatului petrecăreț și a lui Lazăr cel
sărac este construită pe un contrast: bogatul
care se scaldă în plăceri și săracul care moare
în mizerie. Însă, la sfârșit, dreptatea lui Dum -
nezeu va răsturna această situație.
Trebuie să ne întrebăm care a fost efectiv
păcatul bogatului. S-ar putea crede că păcatul
constă în faptul că a refuzat să-i dea lui La -
zăr ceva, adică o bucată de pâine. Parabola
se poate citi de la un capăt la altul, dar nu se
va găsi nicăieri că Lazăr îi cere ceva bogatului
sau că bogatul îi refuză ceva lui Lazăr.
Și atunci unde este păcatul? Evanghelistul
Luca vrea să sublinieze un aspect extrem de
important al iubirii față de aproapele: iubirea
nu constă în refuzarea unei solidarități atunci
când cineva ne cere ajutorul; iubirea creștină
nu se epuizează în faptul că cineva ne expune
o necesitate, pentru ca noi să intervenim. Ea
are o rădăcină mult mai profundă: caritatea
teologală, cea care intuiește o necesitate
neexprimată.
Păcatul omului bogat nu constă în faptul că
i-a refuzat ceva lui Lazăr; de altfel, Lazăr nu
i-a adresat nicio cerere. Pur și simplu, omul
Gândul zilei
„Binecuvântat este bărbatul care se încrede
în Domnul”. (Ier 17,7)
Cine se încrede în Domnul, chiar dacă are
mo tive de suferinţă, trăieşte în pace sufletească.
Isus ne dă un exemplu despre acest lucru,
prin parabola pe care ne-o oferă astăzi:
Lazăr, un sărman, se încrede în Domnul.
Nu-i este de folos să se încreadă în oameni,
care au inima împietrită.
Încrederea în Dumnezeu îl ajută să nu invidieze
sau să urască, ci să-şi trăiască în pace
sărăcia şi să se bucure apoi de adevărata
fericire.
bogat nu a fost capabil să citească înlăuntrul
sufletului său, nici nu a fost capabil să perceapă
dorința neexprimată a acestui om sărac, adică
să se sature cel puțin cu ceea ce cădea de la
masa bogatului. În fond, el n-ar fi trebuit să
ia nimic din propriile bogății și săracul ar fi
avut din ce să supraviețuiască.
Așadar, iubirea creștină este intuitivă, este
capabilă să prevină dorințele, să intervină
înainte ca necesitatea să fie manifestată prin
cuvinte, chiar dacă uneori manifestarea propriei
necesități este împiedicată de rușine.
Caritatea teologală este o iubire care citește
înăuntru, care vede ceea ce există în ascuns
și care răspunde și la necesitățile neexprimate.
Bogatul este incapabil să citească în sufletul
lui Lazăr, pentru că este prea concentrat pe el
însuși pentru a putea vedea nece sitățile altora.
Acesta este marele pericol al bogăției: or bește
de două ori; îl orbește pe om în fața lui Dum -
nezeu și a împărăției sale, dar îl orbește și în
fața aproapelui care este sărac și neajutorat.
Dacă ne examinăm viața, este inevitabil să
ne dăm seama cât de des nu știm să plasăm
în măsura dreaptă trăirea noastră cu ceilalți.
Adesea facem ca fericirea noastră să depindă
de măsura în care suntem luați în considerare,
sau de bogăție, ori de putere, iar apoi, când
acestea dispar, ne prăbușim chiar în deprimare.
Bucuria adevărată se poate naște numai
din punerea lui Dumnezeu în centrul vieții
noastre. Doar atunci vom putea să admirăm
frumusețea darurilor sale și să învățăm să le
împărțim cu acela care are mai puțin decât noi.
În acest timp al Postului Mare, să fim cu inima
alături de cei săraci și păcătoși, desigur, nu
pentru a împărtăși condiția lor, nu pentru a
deveni complici la păcat, ci pentru a simți
nevoia harului lui Dumnezeu, pentru a merge
spre el, încrezători că vom fi eliberați de pro -
priile greșeli.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 12 martie 2020 53