De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Sfântul Marcu este cunoscut ca „evanghelistul
credinţei”; în evanghelia pe care a scris-o, el
insistă asupra credinţei în timpul „întunericului”,
adică acea realitate nefavorabilă cre dinţei.
Preo cuparea sfântului Marcu este aceea de a-l
prezenta pe Isus cel răstignit, pe acela care se
îndreaptă spre înviere urmând dru mul crucii.
Punctul central al Evangheliei după sfântul
Marcu este actul de credinţă al centurionului
roman; în Isus care moare pe cruce, acesta îl
recunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu. Evan ghe -
listul Marcu a înţeles realitatea drumului du -
reros al lui Isus şi îl prezintă în lumina credinţei,
definitiv întărită de faptul învierii. Evan -
ghelia pe care a scris-o ne ajută să trăim credinţa
în relaţie cu realitatea suferinţei.
Credinţa este aceea care ne deschide în faţa
puterii lui Dumnezeu; prin ea suntem eliberaţi
în interior. Este ca şi cum Dumnezeu ar
deschide un zăvor în fiinţa noastră, ca şi cum
ar deschide larg o poartă, prin care să ne
inunde asemenea unui torent şi să ne atragă
la iubirea şi atotputernicia sa, care ne face să
trăim din nou, în mod asemănător, ceea ce
s-a întâmplat în dimineaţa Paştelui.
Gândul zilei
„Pace vouă tuturor care sunteţi în Cristos!”
(1Pt 5,14)
Atunci când Petru scria
comunităţilor pe care le evanghelizase
în Galaţia, Marcu era cu el la Roma
şi îl consola.
Petru îi spunea, de fapt, „fiul meu”.
Astăzi celebrăm sărbătoarea lui:
el ne-a oferit evanghelia,
scrisă pentru a ne ajuta să-l recunoaştem
pe Isus ca „Fiu al lui Dumnezeu”.
În această credinţă
vrem să rămânem statornici, şi astfel
vom avea parte de pace şi mântuire.
Credinţa este asemenea unui eveniment surprinzător
care pune stăpânire nu doar pe in te -
ligenţa noastră, ci pe întreaga fiinţă. O ase menea
experienţă ne face mici faţă de noi înşine, faţă
de alţii şi faţă de Dumnezeu. Cu toate acestea,
niciodată nu suntem copleşiţi; dimpotrivă,
suntem eliberaţi prin lucrarea acestei încrederi
nelimitate în Dumnezeu, care are puterea să
facă mai mult decât putem gândi sau cere în
rugăciune. În plus, suntem mereu disponibili
pentru minunile pe care Isus va continua
să le facă prin intermediul credinţei noastre.
Fără îndoială, Dumnezeu acţionează mereu
în Biserică şi în lume, chiar şi astăzi. Însă doar
credinţa noastră poate să descopere aceste
minuni nesfârşite şi să ajungă să trăiască
mereu înconjurată de minuni.
Pentru a percepe lucrarea lui Dumnezeu, nu
există alte mijloace în afara credinţei. Noi,
creştinii, suntem chemaţi să facem vizibile
minunile lui Dumnezeu în Biserica de astăzi.
Fiecare dintre noi trebuie să permită ca fidelitatea
şi puterea lui Dumnezeu să se realizeze
în viaţa proprie. De altfel, însăşi credinţa
noastră constituie prima minune a lui
Dumnezeu, aşa cum centurionul roman era
el însuşi o minune a lui Dumnezeu, cu mult
înainte ca slujitorul lui să fie vindecat.
Atunci când Dumnezeu ne face să înţelegem
că urmează să aibă loc minuni în noi şi în
jurul nostru, este semnul că începem să cre -
dem puţin câte puţin. De fapt, Dumnezeu nu
săvârşeşte minuni doar ca să apară credinţa,
ci pentru faptul că unii oameni cred şi sunt
deschişi în faţa atotputerniciei sale.
Prin mijlocirea sfântului evanghelist Marcu,
să-i cerem lui Dumnezeu tăria credinţei, care
rămâne puternic înrădăcinată în certitudinea
că el se îngrijeşte de noi şi că Dumnezeu, care
ne-a chemat în Fiul său, Isus Cristos, la slava
cea veşnică, ne va înălţa „la timpul potrivit”.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 25 aprilie 2020 235