De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Religia creștină îl are în centru pe Isus înviat,
care se apropie de toți, îndeosebi de aceia
care invocă numele său. Isus este Răstignitul
înviat care, depășind barierele spațiului și ale
timpului, oferă darul păcii. Ea este semnul
prezenței lui Dumnezeu, singurul care poate
s-o ofere în mod deplin și care depășește atât
de mult micimea noastră, încât tulbură trăirea
liniștită și dilată inimile noastre pentru a le
face capabile să se bucure de ea.
Atunci când Isus le apare ucenicilor și stă în
mijlocul lor, aceștia sunt uimiți și înspăi mân -
tați; cred că văd o fantomă. Dar Isus le spune:
„De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste
gânduri în inima voastră?” (Lc 24,38). Ace -
eași întrebare ne-ar putea fi adresată și nouă.
Desigur, îndoiala poate să ne deschidă spre
adevăr, dar poate și să ne îndepărteze, dacă
nu găsim o călăuză sigură. Și cine oare ne poate
deschide mai bine mintea ca să înțelegem
Scripturile, dacă nu Duhul Sfânt, destinat să
ne explice și să ne învețe toate? Iată de ce
apostolii, care rămăseseră inițial în îndoială,
după ce au văzut trupul înviat al lui Isus și
Gândul zilei
„Pace vouă!” (Lc 24,36)
Promisese deja acest lucru
la Cina cea de Taină:
„Pacea mea o dau vouă”.
Acum o oferă cu adevărat:
pacea lui Isus
este la dispoziţia prietenilor săi.
Pacea sa înseamnă
împărtăşire a bunurilor sale,
adică a unităţii sale cu Tatăl,
a misiunii sale în lume
şi a Duhului său,
necesar
pentru îndeplinirea
misiunii încredinţate.
au gustat Duhul dătător de viață, au dat mărturie
cu mare putere despre înviere.
Evident că ucenicii încă întâmpinau greutăți
ca să creadă în înviere. De aceea, Isus încearcă
să risipească îndoiala lor în trei momente. Mai
întâi, Isus intuiește gândurile ucenicilor și le
vorbește ca în viața sa pământească. Apoi,
simte că este nevoie de un al doilea pas,
pentru a îndepărta îndoiala lor cu privire la
identitatea sa, și le arată mâinile și picioarele
sale, care păstrează în ele urmele răstignirii.
Ucenicii pot să verifice identitatea Celui Înviat
cu Învățătorul lor, pe care ei l-au urmat,
astfel încât să poată trece de la sentimentul
bucuriei la credință. Într-un al treilea mo ment,
Isus îi întreabă: „Aveți aici ceva de mâncare?”
(Lc 24,41). Iar ei îi oferă o bucată de pește fript,
pe care Isus a luat-o și a mâncat-o înaintea lor.
Poate că și noi avem aceleași îndoieli ale
ucenicilor cu privire la înviere, la identitatea
Celui Înviat cu Cel Răstignit și cu privire la
realitatea sa trupească. Evanghelistul Luca
ar dori să schimbe în credință și îndoielile
noastre. Acestea pot să existe, iar ele sunt de
folos ca să ne facă să aprofundăm credința
noastră și să o eliberăm de iluzii. Cel Înviat
întâlnește îndoielile noastre, arătându-ne ră -
nile mâinilor și picioarelor sale care sunt
transfi gurate. Putem experimenta învierea
atunci când percepem o schimbare și în rănile
noastre sufletești. În sfânta Împărtășanie,
Cel Înviat se așază în mâinile noastre rănite,
pentru ca lumina iubirii sale să strălucească
în rănile noastre.
Mai credem astăzi în această realitate tulburătoare
a unui Dumnezeu care se oferă ca hrană
în pâinea euharistică și împărtășește condiția
noastră umană? În scurgerea vieții zilnice, prin
cuvintele și faptele noastre, pu tem fi mesageri
ai acestei vești bune pentru lumea întreagă:
mare este iubirea lui Dum nezeu față de noi!
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 16 aprilie 2020 199