De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
În Sfânta Scriptură pare ceva constant ca trimișii
lui Dumnezeu să nu fie bine văzuți și să
se facă orice pentru a-i reduce la tăcere, pentru
a-i elimina. Astfel, profetul Ieremia, deși știe
că mulți uneltesc împotriva lui, nu se pierde cu
firea. Dacă, atunci când cu atâta nesiguranță
a acceptat misiunea încredințată, știa că își
pune viața în mâinile lui Dumnezeu, acum are
certitudinea că nu va fi părăsit de el. Și Isus
a atras asupra sa ura multora; iudeii îl considerau
un blasfemator care merită moartea,
deoarece aceștia nu-l recunoșteau ca Mesia.
De aceea, Isus îi invită să vadă faptele sale și
să recunoască în ele intervenția lui Dum nezeu.
Este o invitație valabilă și pentru noi, ca să
descoperim cât de mult acționează Dumnezeu
în viața noastră.
În prima lectură, vedem cum profetul Ie remia
simte greutatea ostilității din partea mulțimii,
atunci când nimeni nu mai este alături de el:
„Toți prietenii mei pândesc dacă mă clatin”
(Ier 20,10). Însă este frumos să vedem că pro -
fetul Ieremia se încredințează lui Dum nezeu
(cf. Ier 20,12). Este un pas pe care și noi ar
trebui să-l facem atunci când avem impresia
Gândul zilei
„Domnul este cu mine
ca un luptător puternic”. (Ier 20,10)
Ieremia mă ajută să privesc la Isus
cu mare încredere.
Profetul se încrede
în puterea şi iubirea lui Dumnezeu,
asemenea lui Isus care înfruntă
ostili tatea iudeilor care căutau să-l prindă,
încredinţându-se cu totul Tatălui.
Tot la fel
mă încred şi eu în tine, Isuse,
bunule păstor,
care îmi dai siguranţă
în orice situaţie dificilă.
că ceilalți nu sunt drepți cu noi sau că nu ne
oferă ceea ce așteptăm de la ei. În pofida tu -
turor încercărilor și nenorocirilor care ni se
pot întâmpla, Dumnezeu este cel care stă ală -
turi de noi. Astfel, putem să le înfruntăm,
având certitudinea că Dumnezeu eliberează
„sufletul celui nevoiaș din mâna răufăcătorilor”
(Ier 20,13).
În pătimirea sa, Isus știe că Dumnezeu Tatăl
va restabili dreptatea, că va pedepsi poporul,
și o spune de multe ori în evanghelii, pentru
că Dumnezeu nu poate lăsa ca răul să în vingă.
Dar Isus o spune cu strângere de inimă, o spune
plângând cu privire la distrugerea Ierusa li -
mului, cetate pe care de atâtea ori a încercat să
o convertească, dar care a refuzat (cf. Lc 13,34).
Iar în momentul răstignirii, Isus nu-i va cere
Tatălui să pregătească răzbunarea pentru călăii
săi, ci va spune: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce
fac!” (Lc 23,34).
În evanghelie descoperim un alt aspect foarte
important. Mântuitorul declară: „Dacă nu fac
lucrările Tatălui meu, să nu credeți în mine;
dar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în mine,
credeți în fapte, ca să știți și să recunoașteți că
Tatăl este în mine și eu în Tatăl!” (In 10,37-38).
Isus îi determină pe cei prezenți să reflecteze
asupra identității sale de trimis al Tatălui, de
Fiul al lui Dumnezeu. Doar că, așa cum se
întâmplă mereu, cei care au inima împietrită
de propriile certitudini și obișnuințe nu vor
să-l primească pe Isus. Încă o dată trebuie să
recunoaștem că pe Dumnezeu Tatăl îl putem
întâlni în mod real și numai prin persoana
Fiului său. Pentru aceasta ar trebui să arătăm
unirea noastră cu Dumnezeu în activitățile
noastre, în modul nostru de a acționa în si -
tuațiile dificile, în toată viața noastră. Așadar,
ar trebui ca, asemenea lui Isus, să arătăm
faptele noastre în fața lumii ca o lumină care
dezvăluie iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 3 aprilie 2020 141