De la răsărit până la apus, nr. 3-4/2020

Mediteazã
Nicodim credea că a înțeles cine este Isus. În
realitate, nu este suficient să știi că Isus vine
de la Dumnezeu. Pentru a crede este necesară
„renașterea”, întrucât mântuirea este un
mare dar.
Alegerea lui Dumnezeu în favoarea omenirii
este o opțiune de iubire efectivă. „Atât de
mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe
Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să
nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16).
Dumnezeu s-a oferit în mod liber să pătimească,
nu pentru a judeca lumea, ci pentru
a o mântui. Poate că ne-ar fi convenit mai
mult un Dumnezeu judecător sever, însă Dum -
nezeu este milostivire care oferă iertarea, este
umilință care se înjosește. Iar acest Dum nezeu
nu este deloc pe placul nostru, fiindcă Cel
Atotputernic ar trebui să arate cine este el.
Dumnezeu răstoarnă toate schemele noastre
și merge dincolo de ele, deoarece ne iubește
nespus.
Așadar, „înălțarea” Fiului Omului, menționată
în Evanghelia după sfântul Ioan, își gă -
sește explicația în „dăruirea” Fiului unul-năs -
cut de către Tatăl. Drept consecință a alegerii
de iubire a lui Dumnezeu față de oa meni,
dăruirea lui Cristos nu are scopuri secundare.
Gândul zilei
„Oricine face adevărul vine la lumină”.
(In 3,21)
Isus a spus că cine săvârşeşte răul nu caută
lumina din teama de a nu fi acuzat.
Mă aş teptam să continue astfel: „Cine săvâr -
şeşte binele” nu se teme de lumină.
Nu, nu spune: „Cine săvârşeşte binele”, ci:
„Oricine face adevărul”.
Săvârşirea binelui poate fi greşit interpretată.
Acela care face adevărul este cel care, prin
faptele sale, face cunoscută iubirea Tatălui!
Tatăl vrea mântuirea lumii prin intermediul
Fiului său. Toți cei care l-au con siderat sau îl
consideră pe Dumnezeu an gajat, înainte de
toate, să judece în mod negativ viața oamenilor
găsesc în acest text o dezmin țire incon -
testabilă. Raportul lui Dumnezeu Tatăl cu
omenirea implică în mod constant și veșnic
binele tuturor. Această realitate există atunci
când relația dintre om și Dumnezeu este efec -
tivă, adică atunci când încrederea pe care
Dumnezeu a investit-o în oameni este răsplă -
tită în mod concret. Cel care tră iește conform
unei logici lipsite de orice raport cu iubirea
manifestată de Dumnezeu până la moartea
pe cruce experimentează o viață inumană.
Orice confruntare cu lumina adevărului, deci
cu iubirea lui Dumnezeu în Isus, este evitată
cu grijă de cel care acționează în acest întuneric.
Aceasta înseamnă că fiecare persoană
este responsabilă de lu mina pe care o răs pân -
dește sau nu în jurul ei, în raport cu opțiunile
de iubire pe care le realizează sau le
refuză. De la propriul context familial la cel
profesional și până la relațiile sociale mai
ample, fiecare dintre noi poate să realizeze o
țesătură de legături mai mult sau mai puțin
fericite, în funcție de capacitatea de a iubi
pe care o pune în practică.
Trebuie să ne lăsăm învăluiți de darul infinit
al iubirii lui Dumnezeu. Ne revine nouă
misiunea să alegem dacă îl primim sau îl refu -
zăm. Zi de zi alegem dacă să trăim în întuneric
sau în lumină. Isus este convins că acela
care săvârșește răul închide ochii în fața
luminii și vrea să-l justifice. Pentru a vedea
adevărul care angajează viața nu este suficientă
inteligența, ci este nevoie de o inimă
liberă și curată. De aceea, „a face adevărul”
după stilul lui Isus nu presupune, pur și simplu,
un ansamblu de idei care trebuie învățate, ci un
plan de viață care trebuie construit și trăit.
Pr. Emanuel Imbrea
De la rãsãrit pânã la apus * 22 aprilie 2020 223