lucrare pentru obținerea atestatului în ... - Dr.Ioan Mesota

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE CENTRUL UNIVERSITAR SIBIU
PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR UNIVERSTATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU
CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ SIBIU
Spitalele sunt finanţate de municipalităţi pe baza unei liste de priorităţi (profilul
spitalului), după un sistem de plată pe act sau pe caz ajustat conform specialităţilor din 1993.
Medicamentele sunt rambursate pe baza unei liste pozitive stabilită de către
Ministerul Sănătăţii. Pe de altă parte, un sistem de preţuri de referinţă, ce acoperă în jur de o
treime din vânzările totale de produse farmaceutice a fost instituit în majoritatea ţărilor
membre ale UE începând cu anul 1993. (Eugen Blaga – “Configuraţia socială a
asigurărilor de sănătate”, Ed. Pingui Book, 2005, pag. 56, 59, 80)
2.2 BAZA JURIDICĂ A POLITICILOR DE SĂNĂTATE
În raport cu evoluţia extrem de lentă a sistemelor biologice, evoluţia sistemelor
sociale şi de sănătate cuprinde transformări şi schimbari ştiinţifice deosebit de rapide, care
influenţează atât apariţia unor noi structuri şi funcţii, dar mai ales modificarea celor existente.
Constituirea treptată şi evoluţia rapidă a structurilor şi funcţiilor sistemului medical au fost
posibile datorită permanentelor progrese făcute de medicină atât din punct de vedere al
extinderii cunoştinţelor sale ştiinţifice şi al inovării arsenalului sau etnic, cât şi din punct de
vedere al specializării grupurilor sale profesionale. Luând în vedere/considerare aceste
coordonate istorice, se impune o abordare complexă a modului de constituire şi
instituţionalizare a practicii medicale, ca tip particular de sistem social.
Medicina, ca instituţie socială s-a dezvoltat şi a progresat în măsura în care şi-a
constituit propriile sale resurse şi modalitati de acţiune. Apariţia ei ca formă instituţionalizată
de practică socială a impus, la fel ca în cazul altor instituţii şi organizaţii sociale îndeplinirea
unor caracteristici ferme bine definite şi ferme.
Practicarea medicinei nu a fost întotdeauna o profesiune, cel puţin în sensul actual al
termenului. În perioada iniţială a constituirii ei, era mai degrabă o practică empirică decât una
ştiinţifică, exercitată de persoane mai mult sau mai puţin specializate. Chiar în perioada
imediat următoare Evului Mediu, când medicina începe să devină o veritabilă profesie,
existau destul de puţine forme legiferate de control asupra modului de exercitare a profesiunii
medicale, ca şi slabele cunoştinte din acest vast domeniu.
Odată cu progresul medicinei, al cunoştintelor despre boli şi al procedeelor şi
tehnicilor terapeutice sau de diagnostic, medical devine un factor din ce în ce mai eficient în
tratarea bolilor şi capătă, din acest punct de vedere, o poziţie privilegiată. Abia atunci când
medicii au devenit mai eficienţi în tratarea bolilor cum sublinia R. SCHRYOCK în anul 1947,
52