lucrare pentru obținerea atestatului în ... - Dr.Ioan Mesota

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE CENTRUL UNIVERSITAR SIBIU
PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR UNIVERSTATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU
CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ SIBIU
Guvernele din ţara noastră mai ales guvernele post decembriste lui 1989 pot fi foarte
ferme în luarea deciziilor, fără să facă acest lucru într-un mod foarte inteligent. A lua decizii
inteligente înseamnă a opera într-un cadru coerent, indiferent cât de general este acesta. Se
întâmplă din ce în ce mai rar ca politicile de sănătate, să răspundă unei probleme izolate.
Afirmaţia este valabilă şi pentru politicile publice. Cele mai adesea ele sunt răspunsuri la
manunchiuri de probleme încâlcite ale căror soluţii pot fie ele însele contradictorii.
Majoritatea problemelor care îşi află răspunsul în politicile publice sunt complexe
“ca urmare a mărimii sau anvergurii lor”, ele fiind compuse din seturi de probleme, poate
ceva mai mici, dar care, dat fiind că nu sunt interconectate, sunt greu de înţeles dar şi greu de
separat din punct de vedere logic cât şi cronologic.
Prin natura sa generală, o politică publică este aşadar un ghid de acţiune, un plan, un
cadru, un curs de acţiune menit să răspundă anumitor probleme.
Politicile de sănătate, la fel ca şi politicile publice fac parte împreună cu
politicile în domeniul locuirii, educaţiei, securităţii sociale şi asistenţei sociale din
domeniul politicilor sociale căci prin intermediul acestora statul devine principalul
responsabil pentru stabilirea criteriilor de redistribuire în societate a unei resurse
deosebit de importante pentru bunăstarea individului şi comunităţii: SĂNĂTATEA.
Asigurarea satisfacerii unor nevoi mai mult sau mai puţin elementare de sănătate
fizică şi psihică a individului şi comunităţilor reprezintă deci un obiectiv social general, la
realizarea căruia politicile publice mai exact politicile în domeniul sănătăţii contribuie în
foarte mare măsură.
O primă redistribuire se referă la consecinţele costurilor şi efectelor diferitelor
decizii cu implicaţii negative asupra sănătăţii indivizilor şi comunităţii. Cea mai elementară
formă de intervenţie a statului este cea regulatorie recompensând individul/comunitatea
pentru existenţa unor externalităţi negative.
Un sistem de tip al asigurărilor sociale va tinde să ofere servicii de sănătate gratuite
populaţiei acoperind, din taxele şi impozitele generale toate cheltuielile necesare. Acest lucru
nu presupune că în mod direct, statul este furnizorul de servicii de sănătate. Avantajele legate
de un astfel de sistem sunt legate de rate mari de cuprindere şi acoperire a populaţiei în cadrul
sistemului de sănătate, cât şi de costuri relativ scăzute de administrare a serviciilor sociale şi
în special a celor legate de accesul la aceste servicii. Organizaţia pentru Cooperare Economică
şi Dezvoltare (OECD) este un organism internaţional format din douăzeci şi noua de state (29
58