lucrare pentru obținerea atestatului în ... - Dr.Ioan Mesota

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE CENTRUL UNIVERSITAR SIBIU
PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR UNIVERSTATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU
CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ SIBIU
a avut loc o schimbare importantă în atitudinea publicului faţă de medicină şi de practica
medicală.
Odată cu ruptura care intervine între medicina ştiinţifică şi medicina empirică,
practicată de profani, se institue diferite modalităţi de control asupra formelor de activitate
profesională a medicilor şi asupra prescripţiilor în materie de sănătate.
Cu acest scop înfiinţarea primelor organizaţii şi asociaţii profesionale ale medicilor a
dat posibilitatea elaborării unor forme incipiente de control instituţionalizat asupra activităţii
membrilor (medicilor) şi asupra programelor de instruire profesională în domeniul medicinei,
acordându-i-se, totodată, corpului medical (medici, asistenţi medicali, paramedici etc.) toate
drepturile şi privilegiile care decurg din recunoaşterea oficială a statusului său profesional. În
mod treptat activitatea medicală şi-a constituit propriul sector de activitate, deosebit de alte
sectoare, putând dispune de un ansamblu de mijloace, resurse şi instituţii necesare pentru
organizarea practicii profesionale într-un cadru instituţional caracterizat atât de diversitate cât
şi de unitate. La rândul ei, legitimitatea exercitării profesiei de medic a fost un rezultat firesc
al recunoaşterii utilităţii sociale a acestei profesii.
Pe de altă parte sistemul medical, în ansamblul său, a căpătat o recunoaştere formală
din partea societăţii, primind un mandat oficial în baza căruia a dobândit autonomie,
legitimitate şi autoritate în raport cu realizarea diverselor funcţii în domeniul ocrotirii
sănătăţii.
O condiţie aparte care a permis medicinei să devină o veritabilă instituţie a
constituit-o reglementarea raporturilor dintre membrii săi şi a relaţiilor dintre aceştia şi
publicul beneficiar altfel spus relaţia medic – pacient.
Orice instituţie socială, inclusiv cea medicală, dispune de un sistem de control al
propriei sale activităţi, care permite elaborarea unor structuri autoritare, de ierarhie şi de
organizare a acţiunilor, precum şi elaborarea unor procedee specializate pentru persoanele
care exercită acţiuni instituţionalizate, aşa cum sunt de exemplu, medicii, şi în relaţie cu
persoanele care sunt obiectul acestor acţiuni, adică pacienţii sau bolnavii. Acest sistem de
control se caracterizează şi concretizează într-un ansamblu normativ, care condiţionează
aplicarea acestor procedee şi modul lor de acceptare de către public.
În domeniul medical, deontologia profesională, legislaţia în materie de sănătate,
vaccinarea obligatorie sau măsurile de profilaxie şi preventie constutie un exemplu sugestiv al
intervenţiei acestui sistem normativ.
53