Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

pentru parlamentarii români reprezintă aproape o treime din cele ale parlamentarilor polonezi.
Dacă raportăm această cifră cu nivelul PIB / loc. al Poloniei (14.100 euro în 2009), avem o
paritate de 1,4:1
În urma comparaţiilor, rezultă faptul că parlamentarilor români li se alocă un buget mai
redus decât parlamentarilor din alte ţări membre ale Uniunii Europene sau decât
parlamentarilor europeni. Dacă ne raportăm la PIB-ul fiecărei ţări sau entităţi supranaţionale,
parlamentarii români sunt singurii care câştigă mai puţin decât media naţională a PIB / loc.
d) Analiză a avantajelor şi dezavantajelor sistemului bicameral
În demersul nostru comparativ al sistemelor parlamentare unicamerale şi bicamerale am
ales cinci criterii. Acestea ţin de structura fundamentală a procesului democratic şi acoperă
relaţia dintre parlamentari şi cetăţeni, eficienţa deliberării legislative, tradiţia naţională şi
europeană în domeniu, precum şi capacitatea unui sistem sau a altuia de a proteja statul de
puseuri anti-democratice.
1. Reprezentativitatea aleşilor nu depinde la prima vedere de sistemul electorat folosit,
ci de numărul parlamentarilor (trebuie să existe un număr adecvat de deputaţi care să poată
reprezenta în mod real un anumit număr de cetăţeni). Un sistem bicameral permite o pliere mai
adecvată a instituţiei Parlamentului la aspiraţiile societăţii, întrucât cele două camere pot fi
selectate prin metode diferite. Astfel, una dintre camere poate fi aleasă prin scrutin uninominal,
iar cealaltă printr-un sistem proporţional; alternativ, una dintre camere poate avea un caracter
de reprezentare regională, în timp ce membrii celei de-a doua pot fi aleşi pe liste naţionale.
2. Eficienţa procesului legislativ depinde de doi factori aflaţi în inversă
proporţionalitate: viteza de acţiune a Parlamentului şi respectiv atenţia pe care acesta o poate da
subiectelor aflate în dezbatere. Un sistem bicameral în care fiecare lege este dezbătută de
fiecare dintre cele două camere este mai încet, dar permite adoptarea unor legi de calitate
superioară. În mod teoretic, un sistem unicameral poate citi şi vota o lege o singură dată,
maximizând eficienţa dar şi potenţialul de a comite erori şi greşeli. Conştienţi de acest lucru,
susţinătorii informaţi ai sistemul uninominal în România indică necesitatea introducerii
procedurii dublei lecturi. Însă, dezbaterea unui proiect de lege de două ori de către aceeaşi
parlamentari este deficitară prin comparaţie cu citirea şi votarea acestuia de către două camere
compuse din parlamentari diferiţi, chiar dacă structura politică a camerelor este identică.
Un alt aspect legat de eficienţă este costul adus de funcţionarea Parlamentului. Acesta
însă este legat de numărul de parlamentari, şi nu de numărul camerelor. Având în vedere că
acest subiect a fost tratat separat, nu vom reveni asupra sa.
3. Rezistenţa la autoritarism este mai scăzută într-un sistem monocameral, întrucât
voinţa Parlamentului este mai uşor de alterat. Două instituţii sunt mai dificil de manipulat sau
manevrat decât una; obţinerea unei majorităţi parlamentare prin mijloace mai mult ilicite
este facilă într-un sistem unicameral prin comparaţie cu cel actual. În fapt, numărul
instituţiilor pe care un potenţial dictator ar trebui să le supună este redus cu unu.
4. Specificul naţional românesc, legitimat prin tradiţia democratică antebelică şi postrevoluţionară,
constă în plan parlamentar dintr-un bicameralism stabil. Singurul regim
monocameral din istoria României a fost utilizat în perioada comunistă, alegerile în acea
perioadă nefiind libere, corecte sau democratice. Chiar şi înainte de instalarea lui Nicolae
Ceauşescu la putere, dar mai ales după aceea, Marea Adunare Naţională a jucat un rol secundar
în formularea politicilor statului român, funcţionând ca o „maşină de vot” cu funcţii
ceremoniale.
13