Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

62 de deputaţi. Dacă se păstrează tradiţia ca în apropierea alegerilor să asistăm la migraţii
politice, se poate ca această guvernare să devină cea mai instabilă de până în prezent.
La Senat, migraţia politică nu a avut o amploare foarte mare. În legislatura 2004-2008
au migrat cei mai mulţi senatori, în număr de 42, apoi au urmat celelalte legislaturi cu un număr
mai mic de oameni politici care şi-au părăsit partidul. În legislatura 2000-2004, 30 de senatori
şi-au schimbat grupul politic, iar în perioada 2008-2010 au migrat 22 de senatori (şase senatori
au plecat de la grupul PSD, şapte de la PNL şi trei de la PD-L). Gradul mai mare de fidelitate
politică a membrilor Senatului se poate explica şi prin faptul că, de regulă, la Senat candidează
membrii care au funcţii politice în cadrul partidului, fapt care face ca fenomenul migraţiei să
aibă o incidenţă mai scăzută. Observăm că majoritatea senatorilor au ales să devină
independenţi şi foarte puţini şi-au schimbat partidul politic.
În urma analizării datelor de mai sus, putem considera că guvernările de coaliţie
favorizează migraţia politică. Un număr mai mic de grupuri parlamentare (mai precis 5) în
legislatura 2000-2004 a limitat proporţiile migraţiei, în raport cu celelalte perioade. În general,
se observă că o mare parte a deputaţilor care au părăsit un partid politic au ales să fie
independenţi, lucru care a afectat toate partidele politice. Cele mai stabile grupuri parlamentare
s-au dovedit a fi UDMR şi grupul minorităţilor, fapt previzibil de altfel deoarece determinantul
etnic a împiedicat migraţia acestora. Acestea nici nu au făcut de fapt obiectul atragerii spre
putere, pentru că au o înclinaţie pro-guvernamentală naturală (cu excepţia UDMR între 1992-
1996).
Prezenţa la putere sau în opoziţie este un factor important al direcţiei agregate a
migraţiei. De exemplu, în perioada 1992-1996 grupul parlamentar al PDSR din Camera
Deputaţilor a avut în mod constant un număr de 116-117 deputaţi şi abia în 1996 odată cu
scăderea PDSR în sondaje, în ultimele două sesiuni, numărul acestora a scăzut la 110, respectiv
la 106 membri. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în cazul PNŢCD. În perioada 1996-iunie 1998
numărul deputaţilor PNŢCD a rămas constant, fiind de 91. Odată cu sesiunea din toamna lui
1998, numărul deputaţilor a scăzut la 89, apoi la 75 şi la 71 în ultima sesiune parlamentară în
toamna lui 2000. Situaţia a fost la fel de îngrijorătoare şi în legislatura 2000-2004, deoarece în
această perioadă 15 senatori şi 46 de deputaţi au părăsit partidele care i-au adus în parlament şi
s-au înscris în alte formaţiuni politice (principalul partid spre care s-au îndreptat a fost PSD,
mai ales în dauna PRM şi PD). O situaţie şi mai gravă s-a înregistrat în legislatura 2004-2008,
când de la PRM au plecat 29 de deputaţi şi de la PSD au plecat 18, majoritatea migrând către
PD-L care a primit cel mai mare număr de deputaţi în grupul său parlamentar, mai precis 31.
Din aceste date rezultă că cel mai important factor care afectează migraţia politică este
forţa unui partid politic, relevată în special prin cotarea în sondajele de opinie. În funcţie de
această situaţie politică, parlamentarii analizează dacă ar mai putea sau nu obţine un nou
mandat şi atunci îşi schimbă sau nu opţiunea politică. Astfel, există migratorul politic de la
începutul campaniei electorale care încearcă să îşi maximizeze şansele de reuşită alegând
partidul cu probabilitatea cea mai mare de câştig şi migratorul de după campania electorală
care, dezamăgit fiind de parcursul politic pe care-l urmează formaţiunea politică pe care o
reprezintă, se îndreaptă către alt partid.
Începând cu anul 2000 au existat numeroase iniţiative legislative care au avut în vedere
stoparea acestui fenomen negativ al migraţiei, dar care în final, din cauza numeroaselor
controverse, nu au fost adoptate. Au existat opinii conform cărora modificarea art. 69 din
Constituţia României ar conduce la slăbirea parlamentarismului, ar pune în discuţie
reprezentativitatea, ar favoriza în mod predilect partitocraţia, acordând liderilor centrali puteri
41