Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

Din dorinţa de a împiedica eventualele excese revoluţionare ale unei Camere, Legea
fundamentală a României din 1991 a creat un parlament repetitiv, prin existenţa a două adunări
simetrice în competenţe. Iar când între cele două Camere există divergenţe, procedura medierii
instituie ad-hoc o a treia Cameră.
Potrivit textelor constituţionale şi legilor electorale din România, metoda de alegere este
similară pentru cele două Camere, prin vot universal, direct şi secret. Deşi ideea iniţială,
cuprinsă în Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990, era ca Senatul să reprezinte judeţele, în
practică, nu există nicio diferenţă în modul de alegere şi reprezentare între senatori şi deputaţi,
în afara normei de reprezentare mai mare pentru senatori. Competenţele celor două Camere au
fost până la modificarea Constituţiei din 2003 identice. De asemenea, durata mandatului tuturor
parlamentarilor este aceeaşi: patru ani. Formula de organizare a sistemului parlamentar din
România este denumită, din aceste motive, bicameralism perfect, sau simetric. România
reprezenta astfel un caz unic în Europa, formula de organizare a parlamentului fiind aceea în
care Camerele nu se pot echilibra în mod real între ele, deoarece aveau aceleaşi competenţe şi
sunt conduse de aceeaşi majoritate parlamentară.
Constituţia modificată în 2003 include şi prevederi pentru departajarea competenţelor
celor două Camere, fără a depăşi însă stadiul bicameralismului simetric. Prima schimbare adusă
este cea referitoare la ordinea sesizării Camerelor, Constituţia realizând o ierarhizare a acestora.
Camera Deputaţilor are calitatea de primă Cameră sesizată în domeniul proiectelor de legi şi
propunerilor legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a
măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele
legilor organice în privinţa contenciosului administrativ, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de
Conturi, organizarea generală a învăţământului etc. (art.75). De asemenea, Guvernul îşi exercită
iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte,
ca primă Cameră sesizată (art.74, al.3).
A doua modificare importantă este limitarea timpului în care prima Cameră sesizată
trebuie să se pronunţe, în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate
deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că
proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate din oficiu, fără dezbatere (art.75,
al.2).
A treia modificare semnificativă adusă de Constituţia revizuită este dispariţia procesului
de mediere: „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau
propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv” (art.75. al.3).
În raporturile dintre executiv şi legislativ, Legea fundamentală revizuită în anul 2003 a
redefinit situaţiile în care pot fi utilizate ordonanţele de urgenţă – conform vechilor prevederi,
acestea puteau fi folosite în „cazuri excepţionale”, în timp ce, conform noii Constituţii, acestea
pot fi utilizate numai în „cazuri extraordinare”. În acest fel s-a încercat stoparea abuzului de
ordonanţe de urgenţă din partea guvernului. Problema ordonanţelor de urgenţă este că ele intră
în vigoare de la data publicării lor în Monitorul Oficial, iar dezbaterea lor ulterioară de către
parlament la poate schimba conţinutul, astfel încât se produce confuzie.
b) Sistemul parlamentar din România în context european
În cadrul acestei secţiuni a raportului ne propunem să analizăm comparativ
parlamentarismul din România pe două mari dimensiuni: plasarea bicameralismului românesc
8