Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

4. Controlul parlamentar asupra puterii executive este subordonat logicii
confruntării dintre putere şi opoziţie, astfel încât această funcţie a instituţiei
parlamentare este exercitată marginal, cu precădere la nivel simbolic. Din cele 23 de
moţiuni de cenzură care au fost depuse de la adoptarea Constituţiei în 1991 şi până la finalul
anului 2010, doar una singură a fost adoptată (în anul 2009), fără a avea însă ca efect
schimbarea reală a guvernului. Faptul a fost inclusiv consecinţa fluidităţii excesive (ceea ce
conduce la frecvente şi arbitrare schimbări ale taberei) şi lipsei de principialitate (ceea ce
ocultează raţiunea votului parlamentar) a raporturilor intraparlamentare reflectate de cazul unui
partid care a votat demiterea guvernului Emil Boc II (este vorba de grupul parlamentar al
UDMR) pentru ca peste doar câteva luni să intre la guvernare într-un cabinet (Emil Boc III) cu
o componenţă nemodificată faţă de cea sancţionată prin moţiunea de cenzură.
Moţiunile simple au devenit instrumente banalizate ale luptei politice în condiţiile
în care nu au puterea de a demite un ministru ori a-i modifica politica. Chiar dacă sunt adoptate,
îndeplinirea cerinţelor lor este imposibil de impus.
Dependenţa parlamentarilor de protecţia şefilor de partid (oligarhia politică, în
special locală) şi/sau de sponsorii financiari (oculta plutocrată) anulează capacitatea
Parlamentului de a controla Executivul şi îi subminează, în consecinţă, legătura de
încredere cu electoratul. Parlamentarii nu votează ghidaţi de aşteptările populaţiei ci de
comanda „protectorilor” politici şi financiari interesaţi în manipularea guvernului. Astfel
chiar şi guvernele care au avut o majoritate parlamentară fragilă au dominat
Parlamentul.
5. Instrumentele supremaţiei Executivului în cadrul sistemului instituţional
românesc sunt ordonanţele şi utilizarea excesivă a procedurii angajării răspunderii.
Parlamentul se transformă astfel, din for de legiferare în for de ratificare sau, mai rău, în
for de constatare a faptului de guvernare împlinit.
6. Curtea Constituţională a devenit după anul 2005, în condiţiile în care deciziile
sale sunt definitive şi irevocabile, un adevărat „super-parlament”, o instituţie fără
contraponderi, cu toate că aceasta este prin excelenţă un produs politic, rezultat al
algoritmului parlamentar şi al deciziilor Preşedintelui Republicii. Deşi acest rol îi este
conferit de Constituţie, este evident că el încalcă atât principiul separaţiunii şi controlului
reciproc al puterilor în stat cât şi pe acela al supremaţiei parlamentului ca for legislativ şi
reprezentanţă legitimă a naţiunii.
7. Legea electorală nr. 35/2008 pentru alegerea Parlamentului nu încurajează
depăşirea nivelului democraţiei electoraliste. Chiar mai mult, prin creşterea dependenţei
partidelor politice de resursele financiare atrase din lumea afacerilor şi prin transformarea
votului într-o marfă, sistemul electoral din România cu greu va mai putea asigura alegeri libere
şi corecte, generând mai degrabă forme pseudo-democratice. De aceea, modificarea radicală a
legislaţiei electorale, ca şi a celei privind finanţarea partidelor politice şi a alegerilor a devenit
indispensabilă pentru salvgardarea democraţiei în România.
8. Migraţia electorală, fie că se produce de la opoziţie spre putere sau invers, este o
realitate a parlamentarismului din România, dinamica ei fiind accelerată de votul în colegii
53