Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

IV. VOTUL ÎN DEMOCRAŢIE: DREPT SAU OBLIGAŢIE
Democraţia este definită atât etimologic cât şi funcţional de interacţiunea dintre oameni
(demos) şi putere (kratos). Potrivit modelului teoretic formulat în Grecia antică, membrii
comunităţii ale căror drepturi, obligaţii şi responsabilităţi sunt recunoscute public - adică
cetăţenii - deţin puterea politică şi o utilizează în mod nemijlocit. Pentru împlinirea acestui
deziderat democraţia ateniană adoptase o formă directă de manifestare a opţiunii politice
individuale, cetăţenii înşişi fiind factorii de decizie cu privire la problemele de interes
comunitar. Dezvoltarea în complexitate a societăţii umane a necesitat reformularea
mecanismului democratic în termenii reprezentativităţii, comunitatea cetăţenilor desemnând
prin vot pe cei însărcinaţi cu exercitarea puterii propriu-zise.
Participarea la acest mecanism de desemnare poate fi privită ca un drept sau ca o
obligaţie. Potrivit primei din cele două perspective, cetăţeanul are libertatea de a participa sau
nu la procesul politic; el/ea are libertatea de a considera că nici una dintre opţiunile politice de
pe buletinul de vot nu corespunde convingerilor sale interioare şi că, deci, a vota pentru un
candidat/partid sau altul constituie o deformare a voinţei sale. Astfel, a nu participa la alegeri
poate reprezenta în sine o opţiune politică. Mai mult, dacă o comunitate identifică acţiunea de a
vota ca fiind o obligaţie, ea trebuie să adopte măsuri de pedepsire a celor care nu se
conformează acestei reguli, ceea ce reprezintă o încălcare principiului libertăţii individuale.
Participarea la activitatea politică poate fi percepută ca o condiţie fundamentală a
cetăţeniei, precum obligaţiile de a plăti impozite sau de a participa la apărarea comunităţii
statale de invadatori. Legătura dintre votul obligatoriu şi îndatoririle cetăţeneşti este în genere
dată de rolul central pe care activitatea politică o are în existenţa unei comunităţi democratice.
Deciziile luate de către reprezentanţii comunităţii în structurile politice afectează în mod direct
şi inevitabil pe toţi membrii săi. A ignora sau a nega importanţa desemnării unor reprezentanţi
valoroşi în aceste structuri, înseamnă a reduce activitatea politică în sine la dimensiuni
insignifiante, ceea ce este contrar spiritului în care funcţionează o comunitate democratică. De
asemenea, introducerea votului obligatoriu poate aduce o schimbare de optică cu privire la
relaţia cetăţeanului cu societatea, în sensul unei creşteri a nivelului individual de conştientizare
a importanţei comunităţii. Studii efectuate în această privinţă 8 arată că, într-adevăr,
introducerea votului obligatoriu într-o comunitate are efecte conexe asupra participării în alte
activităţi civice (activitatea şi numărul ONG-urilor cunoaşte o dezvoltare vertiginoasă, numărul
persoanelor care participă la slujbele religioase duminicale creşte, etc.).
Potrivit concepţiei contemporane dominante cu privire la democraţie, libertatea
individuală este mai importantă decât dezvoltarea civismului, lucru demonstrat de numărul
redus al democraţiilor în care votul este obligatoriu. A obliga un votant să selecteze una dintre
variantele aflate pe buletinul de vot, mai ales dacă aceasta nu exprimă în mod real viziunea sa
politică, reprezintă pentru majoritatea ţărilor europene o modalitate contrară principiilor
democraţiei de a legitima Parlamentul, Guvernul şi, unde este cazul, Preşedinţia.
8 Peterson Steven, „Workplace Politicization and Its Political Spillovers: a Research Note” în Economic and
Industrial Democracy, no.13, November 1992, pp. 511-524; Sobel Richard, „From Occupational Involvement to
Political Participation: An Exploratory Analysis” în Political Behavior, no. 15, December 1993, pp.339-353;
Verba Sidney, Schlozman Kay, Brady Henry, “Voice and Equality: Civic Voluntarism in American Politics”,
Harvard University Press, 1995, pp.304-368.
34