Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

Pragul electoral a fost determinat printr-o metodă care combina elemente de
uninominalism şi de scrutin proporţional: a funcţionat atât un prag electoral la nivel naţional
(5% din voturile exprimate atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor) dar şi unul alternativ, de
6 mandate de deputat şi 3 mandate de senator, obţinute prin majoritate absolută (50% + 1 din
voturile exprimate).
Procedura atribuirii de mandate candidaţilor cuprinde, conform legii electorale, două
etape. În prima etapă, se atribuie mandatele candidaţilor care au obţinut majoritatea absolută a
voturilor exprimate în acel colegiu. În etapa a doua, candidaţii care nu au obţinut majoritatea
absolută sunt ordonaţi descrescător pe o listă în funcţie de raportul (diferenţa) dintre numărul de
voturi obţinute şi coeficientul electoral al circumscripţiei respective. În acelaşi timp, numărul
de mandate obţinute majoritar, în prima etapă (uninominal) se scade din numărul de mandate al
circumscripţiei, restul obţinut fiind alocat în a doua etapă de atribuire a mandatelor, în funcţie
de ordinea de pe lista ordonată a candidaţilor rămaşi în acea circumscripţie. Dacă primul
competitor şi-a epuizat numărul de voturi disponibil în acea circumscripţie, se trece la
următorul clasat pe lista ordonată. Dacă şi în acest caz unii competitori nu obţin numărul de
mandate la care au dreptul în acea circumscripţie se atribuie câte un mandat suplimentar,
existând astfel posibilitatea creşterii numărului parlamentarilor aleşi, lucru care de altfel s-a şi
întâmplat.
Restul de voturi neutilizate în prima fază de distribuire a mandatelor (candidaţii care au
obţinut majoritatea absolută a voturilor din colegiu), precum şi numărul de mandate neatribuite
sunt comunicate Biroului Electoral Central (BEC) pentru a fi repartizate în etapa a II-a, la nivel
naţional, utilizându-se metoda d`Hondt. În etapa naţională, numărul de voturi neutilizate al
tuturor competitorilor care trec de pragul electoral se împarte la numărul de mandate,
obţinându-se un nou coeficient pentru alocarea acestora pentru fiecare formaţiune politică. În
continuare, se stabileşte un coeficient al fiecărei circumscripţii pentru alocarea mandatelor
rămase, în funcţie de ordinea clasării competitorilor. Coeficientul naţional se împarte la
coeficientul local al fiecărei circumscripţii, obţinându-se numărul de mandate al fiecărui partid
în fiecare unitate administrativ-teritorială. În cazul în care coeficientul de circumscripţie este
mai mare decât coeficientul naţional se atribuie un mandat din oficiu. Dacă în urma acestei
proceduri nu este posibilă alocarea mandatelor, BEC ia în considerare circumscripţia în care un
competitor are cel mai mare număr de candidaţi sau cel mai mare număr de voturi neutilizate.
În cazul în care şi după această procedură rămân mandate nealocate, acestea se distribuie pe
baza acordului între competitorii politici sau prin tragere la sorţi (sic!).
Aşa cum arătam deja, pentru prima dată, alegerile parlamentare au conţinut şi o
circumscripţie specială pentru românii din străinătate. Prevederea respectivă era o reglementare
care ţinea seama de numărul mare de români care muncesc în ţări ale Uniunii Europene sau în
alte state ale lumii. Având în vedere că în acelaşi timp legea stipulează că norma de
reprezentare pentru un loc de deputat era de 70.000 de locuitori, iar pentru un senator, de
160.000 de locuitori, au apărut două tipuri de probleme: anumite colegii din străinătate erau
mult mai puţin populate decât colegiile pentru Europa de Vest şi America de Nord, lucru ce a
dus şi la anomalii privind numărul de votanţi pentru un deputat ales în urma distribuţiei (de
exemplu deputatul UDMR Koto Iosif a fost ales în colegiul D4 din Diaspora „Africa – Orientul
Mijlociu” cu doar 34 de voturi!).
În concluzie, Legea 35/2008 creează mecanisme hibride, alegerile desfăşurându-se în
colegii uninominale, dar repartizarea mandatelor se realizează după regula proporţionalităţii 14 .
14 Alexandru Radu, ”Reformă sau experiment electoral”, Sfera Politicii, nr. 131-132, 2008, pp.14-21
47