Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

RECOMANDĂRI
În condiţiile existenţei şi manifestării între principalele partide politice din România a unor
clivaje puternice, în care abordarea partidocratică a interesului public este tot mai frecventă,
suntem nevoiţi să operăm pe baza a două scenarii:
primul este cel în care se ajunge la abordarea consensualistă a principalelor puncte
ale unei reforme constituţionale, prin scoaterea acestui subiect din logica tradiţional
electoralistă a partidelor politice;
al doilea este acela al eşecului modificării Constituţiei, ca urmare a strategiilor
conflictuale ale principalilor actori politici, situaţie în care ar putea fi adoptat doar un
nou sistem electoral (variantă mai aproape de realitate în acest moment).
a) Trecerea la regimul parlamentar clasic
Alegerea Preşedintelui Republicii de către Parlament, cu menţinerea duratei mandatului
prezidenţial la cinci ani, poate reprezenta o măsură prin care instituţia parlamentară ar deveni
mai puternică iar o parte din conflictele interinstituţionale ar fi soluţionate. S-ar ajunge astfel la
un echilibru mai corect între funcţiile constituţionale ale Preşedintelui şi puterea sa politică,
garantându-se atât faptul că funcţia esenţială de mediator între stat şi societate, precum şi între
instituţiile statului nu va rămâne neexercitată (astfel cum se întâmplă în prezent), cât şi faptul că
abuzul în exercitarea respectivei funcţii nu va rămâne nesancţionat în timp util.
În cazul în care în care s-ar menţine actualul sistem de alegere a Preşedintelui
Republicii prin vot universal şi direct, recomandăm pe de o parte, introducerea unui sistem de
alegeri primare (ceea ce ar reduce rolul tranzacţiilor oculte de partid în desemnarea
candidaţilor), iar pe de altă parte, crearea unui mecanism de control şi sancţiune (cel puţin prin
anulare măsurilor abuzive) a acţiunilor prezidenţiale care depăşesc limitele competenţelor
constituţionale, în afara procedurii de demitere prin referendum (la care, eventual, s-ar putea
renunţa).
b) Bicameralismul nesimetric
Păstrarea structurii bicamerale a parlamentului trebuie să fie, ca urmare a avantajelor
acestui sistem şi a tradiţiei sale în societatea românească, o precondiţie a oricărui proces de
revizuire a Constituţiei României. O atare recomandare pleacă de la premisa constituţională că
referendumul din 6 decembrie 2009 pentru trecerea la sistemul unicameral a avut doar o
valoare consultativă, iar opţiunile majoritare în favoarea Parlamentului unicameral sunt
rezultatul unui vot emoţional, nu al unei alegeri informate şi conştiente. Argumentul nostru este
acela că democraţia presupune nu doar consultarea cetăţenilor ci şi pregătirea lor pentru o
opţiune informată. Or, sub acest aspect, referendumurile din 6 decembrie 2009 nu au permis
nici ca timp, nici ca procedură, o informare şi o dezbatere aprofundată de masă. De asemenea,
sub aspect juridic, referendumurile privind modificarea Constituţiei trebuie organizate după
adoptarea propunerilor de modificare de către Parlament iar nu înainte, aceasta fiind o expresie
inconturnabilă a democraţiei reprezentative, cu valenţa ei de a evita derapajele totalitariste ale
democraţiei directe.
Plecând de la premisa necesităţii continuării procesului de diferenţiere a Camerelor
Parlamentului, identificăm două variante:
55