Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

More documents

Recommendations

Info

În timpul guvernării Adrian Năstase, 2000-2004, au fost iniţiate două moţiuni de cenzură care au urmat asumarea răspunderii pentru „Declaraţia de politică generală privind bilanţul primului an de guvernare” (18 decembrie 2001) şi „Proiectul de lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”(21 martie 2003). Ambele moţiuni de cenzură au fost respinse, dar opoziţia a transmis mesajul că nu este de acord cu politica guvernamentală. Perioada 2004-2008 a fost marcată de 6 moţiuni de cenzură: „Dictatura şi incompetenţa Guvernului Tăriceanu împotriva integrării europene a României” (16 iunie 2005), „Antireforma sănătăţii” (15 februarie 2006), „Guvernul Tăriceanu – Fapte şi Minciuni” (20 iunie 2006), „Guvernul Tăriceanu trebuie să plece” (4 iunie 2007), „1000 zile de haos. Sfârşitul guvernării de dreapta” (24 septembrie 2007) şi „Educaţia rămâne, Guvernul pleacă” (29 octombrie 2008). Toate moţiunile de cenzură au fost respinse. În ceea ce priveşte anii 2009-2010, au fost depuse 7 moţiuni de cenzură: „Marea păcăleală PDL-PSD” (4 mai 2009), „Guvernarea PDL-PSD a hotărât ” (17 septembrie 2009), „11 împotriva României” (6 octombrie 2009), „Opriţi genocidul social!” (8 iunie 2010), „Moţiunea României majoritare, moţiune populară” (18.10.2010), „Legea privind salarizarea în 2011 – ultima trasă românilor de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc” (15.12.2010) şi „Legea salarizării guvernului iresponsabil” (16.12.2010). Dintre acestea, moţiunea de cenzură din octombrie 2009 a fost prima din istoria democratică a României care a fost adoptată în Parlament, ducând la căderea Guvernului. Adoptarea moţiunii s-a produs pe fondul ieşirii de la guvernare la 1 octombrie 2009 a PSD şi trecerii acestui partid în opoziţie. Din prezentarea dinamicii celor 23 moţiuni de cenzură depuse în perioada 1992-2010 pot fi extrase două observaţii importante: i) eficienţa moţiunilor de cenzură în lupta opoziţiei împotriva puterii este destul de scăzută, în condiţiile în care în aproape două decenii doar o singură moţiune a fost adoptată. Însă, căderea guvernului Emil Boc în octombrie 2009 nu a fost urmată de o înlocuire a acestuia ci, în contextul realegerii lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României, miniştrii PDL au fost reinvestiţi în cadrul Cabinetului Emil Boc III, încălcându-se logica unei guvernări democratice. O atare situaţie arată că guvernele au la îndemână instrumentele necesare pentru a-şi asigura majoritatea parlamentară, astfel încât putem vorbi de un mare grad de inerţie al raporturilor putere-opoziţie. Inerţia raporturilor putere-opoziţie poate fi explicată în sistemul politic românesc atât prin conservatorismului parlamentarilor, care nu doresc alegeri anticipate, cât şi prin mecanismul constituţional complex care permite unui partid să rămână la guvernare chiar dacă guvernul a pierdut încredere Parlamentului, însă are de partea sa susţinerea Preşedintelui Republicii, cel care are un rol cheie în desemnarea candidatului de prim-ministru; ii) opoziţia parlamentară, indiferent ce partide s-au aflat în această poziţie, a considerat moţiunea de cenzură drept cel mai important instrument parlamentar în lupta împotriva guvernului. Cu excepţia anului 2008, în ciclurile electorale 1992-2004 opoziţia a câştigat alegerile (1996, 2000 şi 2004 - în acest din urmă caz este vorba doar de competiţia pentru preşedinţia României), dar în anii electorali nu au fost depuse moţiuni de cenzură din raţiuni tactice, dorindu-se ca partidul sau coaliţia de guvernământ să se uzeze politic cât mai mult, fără însă ca viitoarea putere să-şi arate slăbiciunea printr-o moţiune de cenzură care ar fi eşuat. 20
) Ordonanţele de urgenţă: între necesitate şi exces Sub imperativul acţiunii imediate, constituţiile statelor democratice instituie diverse mecanisme prin care, respectând principiul „echilibrului şi controlului reciproc al puterilor”, guvernele pot utiliza proceduri extraordinare de legiferare. Potrivit Constituţiei României, art. 115, Guvernul poate emite ordonanţe, în urma adoptării unei legi de abilitare a Guvernului de către Parlament, în domeniile care nu fac obiectul legilor organice. Conform alin. 2 al articolului respectiv, legile de abilitare au o durată determinată, de obicei fiind circumscrise perioadelor de vacanţă parlamentară. Odată adoptate de Guvern, ordonanţele au putere de lege până la adoptarea unei alte legi de către Parlament, lege care confirmă sau anulează textul ordonanţei. Totuşi, alin. 4 al aceluiaşi articol constituţional prevede faptul că ordonanţele de urgenţă, ca tip aparte de ordonanţe faţă de cele simple, nu pot fi adoptate de către Guvern decât „în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”. Prevederile acestui alineat nu au fost întotdeauna respectate de către guvernele României, care au adoptat ordonanţe de urgenţă atunci când se impunea doar adoptarea unor ordonanţe simple. Dacă textul ordonanţei de urgenţă nu este luat în discuţie de parlament în procedură de urgenţă, după 30 de zile de la introducere el este considerat adoptat tacit de camera respectivă, fiind trimis către cealaltă cameră în aceeaşi procedură. În acest fel sunt create premisele unor perioade în care sunt în vigoare, fie şi temporar, acte legislative care nu au girul Parlamentului, încălcându-se principiul separaţiei puterilor în stat. Din analiza succintă a dinamicii legislative în perioada 1992-2010 (vezi figura 1) se poate observa faptul că pentru etapa 1992-2000 numărul legilor promulgate nu a depăşit 300 în niciun an, numărul acestora crescând brusc în anul 2001, în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Figura 1: Dinamica legilor adoptate de parlament în perioada 1992-2010 Legi promulgate 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000 1999 1998 1997 1996 1995 1994 1993 1992 130 95 146 139 142 221 261 210 223 308 292 388 391 415 512 517 609 683 796 Sursa: www.cdep.ro 21
Page 1 and 2: Raport de analiză politică Parlam
Page 3 and 4: Lista tabelelor Tabel 1: Numărul d
Page 5 and 6: După forţarea abdicării domnitor
Page 7 and 8: Republicii. Biroul Executiv al CPUN
Page 9 and 10: în ansamblul sistemelor bicamerale
Page 11 and 12: Tabel 1: Numărul de parlamentari r
Page 13 and 14: pentru parlamentarii români reprez
Page 15 and 16: din numărul de voturi în cazul in
Page 17 and 18: parlamentarii partidelor de opoziţ
Page 19: În timpul guvernării PSD, 2000-20
Page 23 and 24: globală a numărului legilor adopt
Page 25 and 26: depus moţiune de cenzură de aceas
Page 27 and 28: III. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ - UN
Page 29 and 30: Figura 3: Dinamica sesizărilor de
Page 31 and 32: Tabelul 4: Numărul sesizărilor Cu
Page 33 and 34: diferende decât toţi predecesorii
Page 35 and 36: a) Votul obligatoriu în Uniunea Eu
Page 37 and 38: candidaţii/partidele aflate pe bul
Page 39 and 40: aceste categorii ar fi afectate în
Page 41 and 42: 62 de deputaţi. Dacă se păstreaz
Page 43 and 44: Notă: *În alegerile din 2000 PSDR
Page 45 and 46: operaţiunea de votare trebuie să
Page 47 and 48: Pragul electoral a fost determinat
Page 49 and 50: i) Discrepanţe majore în magnitud
Page 51 and 52: campanie, numărul candidaţilor re
Page 53 and 54: 4. Controlul parlamentar asupra put
Page 55 and 56: RECOMANDĂRI În condiţiile existe
Page 57 and 58: introducerea unei moţiuni de cenzu
Page 59 and 60: subdimensionată. Propunem această

Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?