Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

faptul că rezultatul alegerilor este ilogic, ocupantul locului 2 sau 3 din colegiul său ajungând în
Parlament în timp ce ocupantul locului 1 neatingând această ţintă, încrederea în importanţa
propriului vot şi încrederea în democraţie scad vertiginos. Natura complexă a mecanismului de
distribuire a dus la apariţia unor situaţii neinteligibile pentru alegătorul de rând, discreditând în
ochii acestuia sistemul electoral utilizat şi, prin extensie, Parlamentul României.
iv) Participarea electorală nu a crescut ci, dimpotrivă, a scăzut. La alegerile
parlamentare din 2008 au votat cu o treime mai puţini români decât cu patru ani mai devreme
(39,2% faţă de 57,5%). În contextul în care alegerile parlamentare din 2008 erau primele de
după Revoluţie care nu coincideau cu cele prezidenţiale, o scădere a numărului de votanţi era
de aşteptat. Introducerea unui sistem promovat intens drept „uninominal” ar fi trebuit în mod
teoretic să balanseze măcar parţial acest factor, reducând în planul percepţiei publice distanţa
dintre alegător şi actul de guvernare.
v) Gradul de înnoire a elitelor politice s-a menţinut. Unul dintre subiectele
vehiculate anterior şi chiar ulterior scrutinului a fost „înnoirea clasei politice”, un fenomen
despre care anumiţi actori politici şi non-guvernamentali sperau că va fi favorizat de
introducerea noului model electoral. O analiză a parlamentului rezultat în urma alegerilor din
2008 prin comparaţie cu cel format cu patru ani în urmă arată că:
130 de deputaţi (39% din numărul total de deputaţi) şi 54 de senatori (39% din numărul
total de senatori) şi-au păstrat locul în parlament;
18 deputaţi (5% din numărul total) şi 11 senatori (8% din numărul total) au revenit în
parlament, ei deţinând un mandat înainte de 2004;
mai mult de jumătate dintre parlamentarii din 2008 (54,77% din numărul total, adică
186 de deputaţi şi 72 de senatori) sunt nou-veniţi pe scena parlamentară.
Acest rezultat este aproape identic cu cel din 2004, când 55,53% dintre parlamentari
erau „boboci”.
vi) Notorietatea bate competenţa. Dacă gradul de înnoire al elitelor politice prin
sistemul de vot aplicat în anul 2008 este similar cu acela produs de votul pe liste blocate în anul
2004, cifrele statistice nu surprind un alt fenomen: deprofesionalizarea parlamentarilor.
Dacă votul pe liste păstra avantajul pentru partidele politice de a-şi putea promova în Parlament
oameni de specialitate, având expertiză în domenii de înaltă calificare, candidaturile în colegii
uninominale i-au avantajat doar pe acei candidaţi care au putut investi în campania electorală
sau sunt posesorii unor abilităţi de interrelaţionare. Notorietatea este un factor mai important
decât competenţa, moralitatea sau nivelul de educaţie. Un sondaj efectuat de INSOMAR înainte
de alegeri evidenţia faptul că 68% dintre alegători preferă să voteze un candidat de care au auzit
(chiar dacă nu reprezintă partidul politic preferat) decât un candidat al partidului respectiv dar
care nu posedă notorietate.
vii) Cheltuielile de campanie au crescut vertiginos. S-a înregistrat o creştere
exponenţială a costurilor de campanie, putând fi estimată o mărire a costurilor de campanie, în
medie cu 400% per mandat parlamentar, faţă de alegerile parlamentare din anul 2004. Explozia
costurilor de operare a sistemului politic generează creşterea corupţiei, ca metodă de amortizare
a cheltuielilor implicate de campania electorală. Totodată, a devenit evident că doar acei
candidaţi care au dispus de mijloace materiale solide şi-au putut asigura succesul în această
50